cocotata-ntr-un salcam
o cioara medita:
"de ce n-am viata sociala?
nu-s frumoasa, nu-s artista?
croncan cel mai duios,
mai mieros si dragastos
iar penajul meu lucios
nu e chiar asa frumos?"
"auzi fata!" zise alta cioara
"de-te mai incolo sau coboara
asta-i pomul meu mostenit din generatie
si tu vrei sa stai aici sa faci demonstatie.
ca nu esti o cioara ca oricare alta
vezi ca-ti face cu ochiul una bucata balta"
"ce sa fac la balta?"
"ei ce sa faci...sa te oglindesti
si sa te minunezi ca esti cea mai urata cioara
esti cea mai ciudata cu penajul asta.
cine-a mai pomenit
o cioara asa alba
si cu ochii atat de rosii?"
suparata
cioara alba isi ia zborul indata
si zboara in lumea intreaga
sa-si gaseasca un cioroi de culoare alba.
luni, 25 ianuarie 2010
ma cuprinde-un dor aparte,
dor de soare, dor de moarte.
inima sfasiata-n patru
ramanandu-mi un gust prea acru.
imi lipseste viata,...apa
sa ma scald in ea vioaie,
imi lipseste moartea...eliberarea
inlantuirea in viata asta e prea apasatoare
cu o inima crapata si cu trei bucati furate.
dorul mamei bolnavioare,
dorul gemenelor mute,
dorul tatalui absent.
aste parti imi sunt luate
imprastiante-n trei colturi
si numai una mi-a mai ramas.
dor de soare, dor de moarte.
inima sfasiata-n patru
ramanandu-mi un gust prea acru.
imi lipseste viata,...apa
sa ma scald in ea vioaie,
imi lipseste moartea...eliberarea
inlantuirea in viata asta e prea apasatoare
cu o inima crapata si cu trei bucati furate.
dorul mamei bolnavioare,
dorul gemenelor mute,
dorul tatalui absent.
aste parti imi sunt luate
imprastiante-n trei colturi
si numai una mi-a mai ramas.
jurnal incoerent...(am vrut sa fiu mai dezorganizata, oare am reusit?)
Ce e iubirea? Dar ura? Pot fi sinonime? Sunt intrebari ce mi le pun mereu… trec prin acestea si de fiecare data e la fel… la fel…adica? Sunt trairi, sentimente foarte intense pe care le simtim pentru cineva. Fiecare persona pe care am iubit-o sau am tinut ca la o sora sau un frate am ajuns sa o urasc… toti m-au dezamagit…fiindca m-au tradat…unde am gresit?
Dar sa revin asupra acestor doua concepte. Cum e cand iubesti? Totul e frumos, vrei sa daruiesti totul, toata fiinta ta reactioneaza la stimuli persoanei iubite. Sunt acei “fluturasi” din stomac cand iti vezi pe cel care il consideri alesul. Vocea iti tremura, tremuri din tot corpul, esti stangace, si rosesti foarte repede si uneori iti e greu sa privesti in ochi pentru a nu da de banuit celorlalti despre starea ta. Sau nu iti mai iei ochii de la persoana respesctiva, ori o privesti pe furis fara sa te vada.
Cam asa e o fata indragostita. Cel putin asa cred, din experienta mea. Dar nu mi s-a intamplat sa fiu indragostita prea des. Nici nu stiu daca pot spune ca am fost pe bune indragostita. Au fost doar moment ratacitoare, pe care le-am depasit repede.
Dar ce e cu ura? Hmm…e cam acelasi lucru ca si dragostea. Fiinta ta e scoasa pe dos. Clocotesti. Dar te simti foarte prost, mai ales daca ai fost mintit, inselat, dezamagit peste masura. Mai ales daca persoana la care tineai s-a dovedit a fi total opusul a ce credeai ca era. Sufletul iti este sfaramat, lumea ta se prabuseste, iti pierzi increderea in oameni. Iti vine sa urli, sa lovesti in stanga si dreapta, intr-un cuvant, sa te razbuni. Se intampla ca si in cazul dragostei cand vrei sa daruiesti numai ca vrei sa faci un cadou nefast, o rasplata pentru cele facute. Dupa ce te razbuni te simti impacat, de cele mai multe ori pe moment, iar daca nu ai reusit sa te razbuni cum ai vrut vei fi si mai frustrat. Dar viata nu se rezuma doar la razbunare iar o data cu trecerea timpului uiti, devi indifferent si apoi te uiti la cel care te-a tradat si vezi in ce hal a ajuns. Asa mi s-a intamplat mie.
Starea mea… acum nu stiu exact…de iubit nu iubesc pe nimeni… asta stiu sigur. Poate ca urasc pe cineva. Daca stau bine si ma gandesc, cred ca urasc pe cineva, nu stiu sigur daca e chiar ura. Nu suport sa-i vad figura figura . Motivele le stiu doar eu. Mi se facea parul maciuca stiind ca ca persoana aceea e chiar in spatele meu, nu suporam sa-i aud vocea, ma zgaria pe urechi ca o vioara stricata. Nu mai aveam mult si reactionam, doar, doar sa dispara din aria mea vizuala si auditiva. Facea prea mult zgomot. Dar vorba aia, timpul e videcator…acum sunt aproape indiferenta, si aproape ca as putea ierta. Ma intreb de ce oare… poate acea persoana nu mi-a gresit chiar atat de mult… sau inca tin la cea persoana???
Stau acum si imi aduc aminte de vremea cand eram in liceu…cand eram boboaca adoram clasa…din urmatorul an am urat-o. E groaznic sa ti sa pune ceva in carca ce n-ai facut, sa fi mintit fara nerusinare, iar restul sa stie adevarul si tu sa fi pe langa, mai ales ca problema te vizeaza pe tine. De atunci mi-am pierdut increderea in oameni desi cateodata am tendinta sa acord cuiva increderea, mai ales daca m-am atasat de ea. Si se pare ca de fiecare data fac alegea nepotrivita.
Asta e…sunt o persoana ce leaga prietenii si amicitii superficiale, fiindca oricat m-as straduit sa pastrez o prietenie sau iubire se va sfarsi, totul este efemer, la fel ca visele din copilarie cu Feti-Frumosi si Ilene. Viata e fara cai nazdravani care sa te indrume spre drumul cel bun, iar daca l-ai apucat connsidare-te norocos.
Ratacim prin viata, uneori fara sens, cautand idealul de poveste nemuritoare culeasa de Petre Ispirescu. Radem, glumim dar cine stie ce exista sub aceasta masca. Cine stie cat ura poti purta persoanei de langa tine si ea sa nu-si dea seama. Eu probabil sufar pentru ca sunt prea onesta, nu pot minti prea mult si nu pot trai langa persoanele care imi displac.
Si ma mai intreb ceva. Daca ura si iubirea sunt aceleasi lucruri, de ce ura este considerat pacat si iubirea este unul dintre cele mai cultivate semtimente de catre crestimism? Traim cam aceleasi senzatii, fiinta noastra reactioneaza in mod neobisnuit. De exemplu, daca acum o saptamana iubeam pe cineva si de azi urasc acea persoana. Am impresia ca e acelasi lucru. A fost si este in centrul atentiei mele, cad mereu pe ganduri, am aceeasi nervozitate… se pare ca totusi iubesc acea persoana…lamuriti-ma si voi.
Cum sa privesc aceste doua sentimente? Sa le percep ca pe acelasi sentiment dar la poluri opuse? Pozivit si negativ? Daca stau si ma gandesc lumea se invarte in jurul a doi poli: cel pozitiv sic el negativ, ce e bun si ce e rau. Probabil primele antonime la care se poate gandi cineva este perechea bun-rau. Deci sunt sentimente pereche? Am multe intrebari si gasesc prea putine raspunsuri. Universul este inca o enigma si ne este imposibil sa cunoastem tot, poate de aceea suntem superficiali. Nu suntem capabili oricat ne-am stradui sa intram in profunzimea intelegerii. Si se pare ca am gasit scuza pentru oamenii superficiali in tot ceea ce fac. Nu sunt programati genetic sa fie capabili sa cunoasca lucrurile. Si spun lucruri pentru ca exista nenumatate domenii si este greu sa clasific ceva anume. Ar trebuie ca profesorii sa nu ne mai noteze cu note mici lucrarile tratate cu superficialitate…cam seaca gluma la fel cum suntem noi inca din origine. Suntem goi pe dinauntru si fiecare are alegerea de a umple acel gol cu ceea ce doreste… fie cu caracter, sa ne respectam aproapele(iar o idee bogat cultivata de crestinism), fie cu cunostinte despre anumite domenii care ne trezesc interesul si despre care am vrea sa cunostem totul. Dar daca interesul ne trezeste o persoana? Cum reactionam? Este curios cum ne manifestam interesul fata de cineva, mai ales ca se intampla si cand suntem atasati de acea persoana si cand o displacem. Foarte incurcate sunt lucrurile, cel putin pentru mine.
Cred ca ar trebui sa “inghet” toate sentimentele si sa privesc ca un narator ominiscient al unui roman realist. Ma intreb daca chiar pot “ingheta”. Daca as renunta la ceea ce caracterireaza un om, sentimente, trairi, relationari m-as dezumaniza, as devein o camera de filmat ce doar inregistreaza fara sa mai faca nimic altceva, ar insemna sa fiu doar un obiect manipulabil de om. Si tot n-as surprinde chiar lumea reala ci ceea ce vrea el, ceea ce ii place.
Deci nu pot renunta nici la sentimente ca sa pot intelege aceste sinonime antonime, iubirea si ura. N-am ce face, voi trai in continuare ca orice om, voi suferi ca orice om, imi voi pune intrebari, mereu si intotdeauna.
Ura este un pacat. Dar daca iubirea te indeamna la pacate? Pana la urma si iubirea e un pacat.
Jurnal incoerent… va continua
duminică, 24 ianuarie 2010
din nou...
va salut...eu sunt Andreea din Sibiu, boboaca la jurnalism, care dupa postarile de mai devreme tradeaza pasiunea pentru montaje digitale. Fac filmulete doar din placere si mi-ar placea sa lucrez in aceasta ramura...altceva despre mine ce va pot spune...sunt o fire putin (cam mult poate) introvertita mai ales daca mediul in care sunt nu imi este familiar sau nu-mi place, dar imi "dau" drumul cand ma simt in largul meu:))...voi mai reveni...nu doar cu creatii video...
sâmbătă, 23 ianuarie 2010
salut tuturor
e cam 2 fara ceva, si mi-a venit si mie ideea de a-mi face un blog...de ce...habar n-am...ma voi lamuri maine dimineata cand ma voi si prezenta
Abonați-vă la:
Postări (Atom)