travel...

După o săptămână de muncă o ieşire din oraş a fost bine meritată. Făgăraşul a fost prima opţiune, oraş aflat în plin festival nu ştiu cât la 100 pot spune că era medieval. Cetatea, cam toată în şantier, nu prea era accesibilă în toate cotloanele. În afara ei, plin de tarabe cu lucruşoare de tot felul, o "tabară" a unor "prieteni" de-ai mei "medievali". Majoritatea s-au strâmbat la "apariţia" mea ca turist pe acolo. Am avut intenţia să îi salut dar nu puteam să fac acest lucru fiind întâmpinată de privirile viperine şi pline de ranchiună de parcă le-aş fi făcut ceva. Oricum mi s-ai părut superbe lebedele de pe şanţul umplut cu apă ce înconjura cetatea şi nu ma mai săturam să le fotografiez. Caii de asemenea erau superbi, păcat că am surprins un călăreţ care trăgea din pipă...acum ce să-i faci... trăim în secolul XXI, nu putem scăpa chiar de toate obiceiurile. De neuitat sunt primele impresii...mai întai biserica în construcţie cu mult aurita cupolă aurită ce-mi amintea de palatele ţigăneşti din Drăgăneşti-Olt, şi omul nevoile în văzul lumii fără să-i pese cât de puţin. De aici m-am ales cu un mic suvenir, un medalion cu un şnur care s-a şi rupt la prima tentativă de a-l pune la gât:))
Cea de-a doua destinaţie a fost Bâlea Lac...pot spune că experienţa a fost senzaţională numai că m-a cam omorât drumul plin de serpentine...am avut parte şi de ceva senzaţii tari. Tiroliana (sper să nu o fi botezat) s-a dovedit a fi un leac pentru frica de înălţime, chiar dacă am urlat niţel şi am închis ochii de frică. Am supravieţuit, deci voi mai încerca. Peisajul montan, aerul de munte...totul a fost absolut superb...şi încă mai vreau acolo...
Multe lucruri au fost frumoase...şi multe vor rămâne nespuse pentru că aşa trebuie să fie...păcat că la finalul călătoriei am fost cam "bolnavă". Data viitoare îmi voi lua măsuri de precauţie...

pace, pace între două dobitoace...

Ştiţi voi, în copilărie când ne certam la un joc sau ceva de genul aveam tot un joc care, cam de fiecare dată, închidea gura ambelor părţi: "pace, pace între două dobitoace. dobitoaca cea mai mare esti chiar tu. dobitoaca cea mai mică...". Azi am avut buna intenţie de a împăca doua căpăţâne. Într-un final nu am ajuns decât să mă enervez la culme mai ales că de ambele părţi "duhnea" a prostie omenească şi lacune de logică şi argumentare. Le-am luat pe amandouă cu ideea că "deşteptul cedează". Ce să funcţioneze frate, cine naiba să cedeze! Am încercat să le determin să nu-şi mai aducă reproşuri ce nu au legătură cu subiectul dezbătut. Ştiu ele mai bine fiindcă sunt coapte! cică! :)). Mi-am băgat picioarele, nu mădularul fiindcă nu sunt purtătoare de aşa ceva (nu le înţeleg pe femeile care înjură şi-şi bagă şi scot tot ce n-au) şi am zis să facă cum vor numai să nu mai aud balamuc să mă scoată pe mine din sărite...
Îmi venea să le aplic jocul acela din copilărie, dar ştiam că nu are deloc efect. Mă alegeam pe cap cu 2 guri slobode si oltene pe deasupra. De ce adulţii nu mai pot fi ascultători ca în copilărie când se ceartă ca "bitangii"?