Ştiţi voi, în copilărie când ne certam la un joc sau ceva de genul aveam tot un joc care, cam de fiecare dată, închidea gura ambelor părţi: "pace, pace între două dobitoace. dobitoaca cea mai mare esti chiar tu. dobitoaca cea mai mică...". Azi am avut buna intenţie de a împăca doua căpăţâne. Într-un final nu am ajuns decât să mă enervez la culme mai ales că de ambele părţi "duhnea" a prostie omenească şi lacune de logică şi argumentare. Le-am luat pe amandouă cu ideea că "deşteptul cedează". Ce să funcţioneze frate, cine naiba să cedeze! Am încercat să le determin să nu-şi mai aducă reproşuri ce nu au legătură cu subiectul dezbătut. Ştiu ele mai bine fiindcă sunt coapte! cică! :)). Mi-am băgat picioarele, nu mădularul fiindcă nu sunt purtătoare de aşa ceva (nu le înţeleg pe femeile care înjură şi-şi bagă şi scot tot ce n-au) şi am zis să facă cum vor numai să nu mai aud balamuc să mă scoată pe mine din sărite...
Îmi venea să le aplic jocul acela din copilărie, dar ştiam că nu are deloc efect. Mă alegeam pe cap cu 2 guri slobode si oltene pe deasupra. De ce adulţii nu mai pot fi ascultători ca în copilărie când se ceartă ca "bitangii"?
So funny! =)))))) N-avea rost sa-ti bati capul, parerea mea.
RăspundețiȘtergere