După o săptămână de muncă o ieşire din oraş a fost bine meritată. Făgăraşul a fost prima opţiune, oraş aflat în plin festival nu ştiu cât la 100 pot spune că era medieval. Cetatea, cam toată în şantier, nu prea era accesibilă în toate cotloanele. În afara ei, plin de tarabe cu lucruşoare de tot felul, o "tabară" a unor "prieteni" de-ai mei "medievali". Majoritatea s-au strâmbat la "apariţia" mea ca turist pe acolo. Am avut intenţia să îi salut dar nu puteam să fac acest lucru fiind întâmpinată de privirile viperine şi pline de ranchiună de parcă le-aş fi făcut ceva. Oricum mi s-ai părut superbe lebedele de pe şanţul umplut cu apă ce înconjura cetatea şi nu ma mai săturam să le fotografiez. Caii de asemenea erau superbi, păcat că am surprins un călăreţ care trăgea din pipă...acum ce să-i faci... trăim în secolul XXI, nu putem scăpa chiar de toate obiceiurile. De neuitat sunt primele impresii...mai întai biserica în construcţie cu mult aurita cupolă aurită ce-mi amintea de palatele ţigăneşti din Drăgăneşti-Olt, şi omul nevoile în văzul lumii fără să-i pese cât de puţin. De aici m-am ales cu un mic suvenir, un medalion cu un şnur care s-a şi rupt la prima tentativă de a-l pune la gât:))
Cea de-a doua destinaţie a fost Bâlea Lac...pot spune că experienţa a fost senzaţională numai că m-a cam omorât drumul plin de serpentine...am avut parte şi de ceva senzaţii tari. Tiroliana (sper să nu o fi botezat) s-a dovedit a fi un leac pentru frica de înălţime, chiar dacă am urlat niţel şi am închis ochii de frică. Am supravieţuit, deci voi mai încerca. Peisajul montan, aerul de munte...totul a fost absolut superb...şi încă mai vreau acolo...
Multe lucruri au fost frumoase...şi multe vor rămâne nespuse pentru că aşa trebuie să fie...păcat că la finalul călătoriei am fost cam "bolnavă". Data viitoare îmi voi lua măsuri de precauţie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu