astăzi un bătrân, încă sănătos şi aparent zdavăn nu mai putea să-şi ţină în frâu tristeţea şi supărarea. oricui îi spunea păsul, nu mai conta că e străin, că e într-un magazin...nimic nu mai avea sens...existenţa sa nu mai avea niciun scop. astăzi se împlinea nu mai ştiu cât timp de la trecerea în nefiinţă a minunatei sale soţii care i-a fost alături mai bine de 50 de ani. îmi parea nespus de rău pentru el şi mi-aş fi dorit să fi putut alina durerea...nu am putut altceva ce să spun decât că a fost un om norocos să o aibă alături atâţia ani.
e trist, e înduioşător...poate că există mai multe cazuri similare...însă întrebarea este dacă fiecare om poate să-şi găsească...OMUL alături de care se poată trăi până la adânci bătrâneţi...
generaţia actuală e atât de superficială...nu mai pune preţ pe nimic, renunţă prea uşor, e prea grăbită, mereu nesatisfăcută...sunt tot mai mulţi oameni care nu-şi mai găsesc un rost şi se complac în situaţia asta pentru că se consideră speciali şi cei de lângă nu sunt suficienţi de buni sau sunt inferiori...
fac şi eu parte din această generaţie, nimeni nu-mi mai spune nimic, tot pare lipsit de conţinut...numai vorbe goale, gesturi mecanice...şi cam atât, nu mai spun nimic, nu mai vreau să zic nimic iar orice adăugare e de prisos...acum nu mai simt nimic...se pare că doar răspund sentimentelor ce mă încojoară...am nevoie de o resuscitare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu