experimentând...

Astăzi...o zi libera, o zi de cursuri la facultate, cam plină ce e drept.
Am avut ultimul curs, care a fost defapt un laborator, cel de fotojurnalism. Nu am stat închişi într-un laborator discutând noţiuni tehnice, tipuri de încadraturi & co. ci am ieşit afară. Fiecare şi-a ales o locaţie unde şi-a dorit undeva în inima Sibiului. Nu am să vă dezvălui ce am fotografiat. Va veni vremea să vedeţi când voi face rost de fotografii. Dar pot spune că am experimentat câte ceva din ceea ce face un pasionat fotograf profesionist. M-am chinuit ceva vreme să fac o fotografie pe care de multă vreme aveam de gând să o fac.A fost destul de dificil, ce e drept, mai ales că mă lăsau şi picioruşele (cele 12 ore de stat în picioare şi-au spun cuvântul.) În încercarea de a găsi o poziţie propice imortalizării cadrului am realizat că defapt mi-e inposibil să fac acest lucru din picioare. Fain, frumos m-am aşezat în fund, m-am lăsat şi pe spate şi ţac! am surprins obiectul propus. Aparatul nu a făcut ceea ce mi-am dorit...dar a fost mai bine asa...poza a fost apreciată de toată lumea. O veţi vedea curând.

un tătic fericit...

Festivalul Egalităţii de Gen a fost unul care m-a scos din casă chit că eram doborâtă, terminată şi tot ce mai vrei tu, din punct de vedere fizic.
Teatrul forum a fost un altfel de teatru. Tot ce este posibil să vorbesc despre el într-o cronică dintr-o publicaţie studenţească.
"Biblioteca vie" din cadrul evenimentului mi-a oferit ocazia a "răsfoiesc" viaţa unui tătic fericit. Mi-a povestit cât de fericit este de faptul că a devenit tătic. Mi-a povestit de viaţa sa, de cât de implicat este în ceea ce face şi cum că  fetiţa lui este pe primul plan întotdeauna.

Este un om împlinit, cu familia realizată şi pare că a luat hotărâri înţelepte la momentul potrivit. Se vedea în ochii săi. Avea o aşa fericire, să o aibă toată lumea. Sper să o am şi eu o dată.

P.S.
O minte obosita face multe greseli...sper ca la ultima corectare să fie totul ok :-s

pentru ziua de Şabat

Sabatul sau sâmbăta e ziua iudaică a odihmei...mă rog, nu mai continui cu semnificaţia zilei fiindcă toată lumea ştie ce înseamnă (presupun). Dacă nu mai ştiţi sau nu mai sunteţi siguri daţi un search "pă" Sfântul Gogu, Goalgăl, etc, etc.

Dar vă recomand melodia de mai sus...si culmea...am descoperit-o într-o zi de Şabat (în ebraică).

Filă de semijurnal

Vremuri vechi, timpuri noi...
Uneori ne dorim cu ardoare să treacă timpul să facem schimbările pe care ni le dorim. Copii vor să crească mari "să facă ce vor". Dat când ajung la maturitate îşi doresc o mică pauză din torenţii de responsabilităţi şi neajunsuri, îşi doresc să fie copii măcar o zi.

Mi-am dorit să treacă timpul, să pot arde anumite etape ale vieţii umane fireşti...Acum îmi doresc ca timpul să fi trecut mai încet.

Naivitatea e frumoasă când crezi în poveşti cu zâne, crăiese şi zmei. Dacă am putea da timpul înapoi.

Ajungi la un moment dat să urăşti trecutul, oamenii din trecutul tău...Anii trec...De ce tu încă îi mai urăşi? Ce a fost a trecut, ai supravieţuit, eşti viu şi întreg. Rănit ţi-a fost doar orgoliul care mai e şi prostesc. Nu face altceva decât să zbori ca un balon scăpat din mână. Orgoliul e şi mândria prostească...şi mai presupune şi alte neajunsuri despre care nu mi-am propus să vorbesc acum.

Tot ce a fost nu se mai poate schimba, dar te poţi schimba tu!

Parcă aş mai vrea să fiu în liceu...şi perioada aceea aproape că am urât-o...Mi-e dor de o prietenie strâsă...de susţinerea de atunci...Ajunsesem la concluzia că una dintre prieteniile acelea fusese una falsă...prin ochii de acum nu o mai văd chiar aşa. Asta pentru că au trecut ceva anişori.

Eu încerc să renunţ la orgoliul prostesc...nu mi-a adus decât numai neajunsuri, mai ales că am fost orgolioasă tocmai când nu a trebuit.

Trăiţi viaţa frumos...nu ştiţi când trece.
Cetitorule,
Iubeşte şi trăieşte!

când nu ai somn

te joci prin fel de fel de programe...sound forge nu mi-e cel mai bun prieten dar e docil...şi uite ce a ieşit. click pe link http://www.trilulilu.ro/dededarkangel89/8afe7b5b4771e5

om pribeag...

călător fără nume
nimeni nu i-l spune,
om fără de ţară
într-o lume prea amară.
nimeni nu îl vede,
nimeni nu îl aude...
nimeni nu aude râurile spumegânde...
inima e un tăciune,
sufletu-i ostenit,
de-ar dispărea subit
nimeni nu ar observa.

într-un decembrie tomnatic
în prag de Crăciun
visează un tăun.
tăunul îl conduce pe-un fir de poveste
dar el moare fără de veste.
şi moare trăind un vis
despre un om pribegin.