călător fără nume
nimeni nu i-l spune,
om fără de ţară
într-o lume prea amară.
nimeni nu îl vede,
nimeni nu îl aude...
nimeni nu aude râurile spumegânde...
inima e un tăciune,
sufletu-i ostenit,
de-ar dispărea subit
nimeni nu ar observa.
într-un decembrie tomnatic
în prag de Crăciun
visează un tăun.
tăunul îl conduce pe-un fir de poveste
dar el moare fără de veste.
şi moare trăind un vis
despre un om pribegin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu