i'll follow my dreams...

ţinând cont că totul în lumea asta e efemer...că nimic şi nimeni nu rămâne cu tine în timp...am ratat multe, am luat proaste decizii, m-am alăturat persoanelor greşite, am iubit omul nepotrivit... şi asta a dus la prăbuşirea mea, la irosirea timpului, nefăcând nimic şi doar aşteptând doar să-mi revin miraculos. nimic nu pică din cer şi vreau doar ca ceea ce-mi propun să se realizeze având pe cineva cu care să împărtăşesc...Deuţo dragă, mai ai un pic de răbdare...va fi cineva la fel de răbdator ca tine. mai aşteaptă până atunci când se numără bobocii....de-acum încolo fă doar ce-ţi place...you'll be back!

what can I say...

...unii sunt de o mândrie atât de prostească.
mă ignori, mă "scoţi" din viaţa ta, te "sinucizi" doar, doar speri că o să mă determini să-mi tai venele...dude. good joke! esti "out" poate de mai multă vreme de cât crezi tu. ştiu că viaţa e mai crudă cu tine. fără să vreau, fără să mă intereseze aflu despre omul penibil şi jenant, parte care ai ascuns-o destul de bine deşi ceva odinioară nu-mi plăcea şi nu realizam ce.
alt om penibil...ioi ce happy sunt, cât de bine îmi merge. musai să stie tot poporul, poate mă invidiază cineva. uite aşa dau raporul lumii întregi şi când dau un vânt...nimeni nu trebuie să ştie şi asta totuşi, sunt cam puturoase vâturile tale şi sensibiloşi o să borască :)).
intelighenţia frustrată a cam intrat într-un con de umbră, poate cum nu mai frecventăm aceleaşi cercuri. mai degrabă şi l-au zborul spre Occident sau ţările calde.
prietenii ăia vechi din copilărie...ignoranţă totală...oare de ce? din prea multă mândrie...io? marea corijentă şi repetentă, marele gabarit să  mai salut o veche prietenă?
so what?
acestea este un pamflet şi trebuia tratat ca atare.

durerea la apus de viaţă

singurătatea la bătrâneţe pare una dintre cele mai amare suferinţe pe care le poate avea un om. unora le e dor de copii, şi-au făcut şi ei un rost, au familiile lor. însă când unui bătrân îi lipseşte partenerul de viaţă cu care am împarţit bune şi rele...

astăzi un bătrân, încă sănătos şi aparent zdavăn nu mai putea să-şi ţină în frâu tristeţea şi supărarea. oricui îi spunea păsul, nu mai conta că e străin, că e într-un magazin...nimic nu mai avea sens...existenţa sa nu mai avea niciun scop. astăzi se împlinea nu mai ştiu cât timp de la trecerea în nefiinţă a minunatei sale soţii care i-a fost alături mai bine de 50 de ani. îmi parea nespus de rău pentru el şi mi-aş fi dorit să fi putut alina durerea...nu am putut altceva ce să spun decât că a fost un om norocos să o aibă alături atâţia ani.

e trist, e înduioşător...poate că există mai multe cazuri similare...însă întrebarea este dacă fiecare om poate să-şi găsească...OMUL alături de care se poată trăi până la adânci bătrâneţi...

generaţia actuală e atât de superficială...nu mai pune preţ pe nimic, renunţă prea uşor, e prea grăbită, mereu nesatisfăcută...sunt tot mai mulţi oameni care nu-şi mai găsesc un rost şi se complac în situaţia asta pentru că se consideră speciali şi cei de lângă nu sunt suficienţi de buni sau sunt inferiori...

fac şi eu parte din această generaţie, nimeni nu-mi mai spune nimic, tot pare lipsit de conţinut...numai vorbe goale, gesturi mecanice...şi cam atât, nu mai spun nimic, nu mai vreau să zic nimic iar orice adăugare e de prisos...acum nu mai simt nimic...se pare că doar răspund sentimentelor ce mă încojoară...am nevoie de o resuscitare.