dezamăgire...încerc să ajut un om apropiat mie să iasă din condiţia mizerabilă în care se află. Nu se întâmplă altceva decât să mă lovesc de un zid al refuzului. Şi ce e mai interesant e că-mi dă lecţii de conduită. Gândirea îi este ca vederea unui om mahmur ce vede ca în tunel. Omul e închis în globul său de cristal. Ştie că ceea ce ştie e perfect corect şi că e cel mai bine. Refuză să vadă dincolo de zidurile de nepătruns pe care le-a construit de frică. Frică de ce anume? Dacă ar fi un om mai deschis nu ar avea problemele pe care le are. Vede în Lume o răutate fără margini. Lumea nu ar răni prea mult dacă nu ar avea portiţe lăsate de victime. Vedem numai când unei mare vedetuţe îi scapă o pată de traspiraţie cum e pusă la zid.
Nu trebuie să constrim ziduri şi să ne închidem în lumea noastră pentru că nu îi putem face faţă. Dăm vina pe condiţia socio-economică şi cu asta ne-am spălat pe cap şi ne-am justificat comportamentul anormal. Ignorăm unele reguli aparent insignifiante dar care fac sarea şi piperul în socializare.
Mă simt ca Don Quijote luptându-mă cu morile de vânt. M-oi fi tâmpit ca el să plec în aventuri!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu