Ghici!

"Ce frică fără cauză
A poposit...
Sunt bucuriile
Din subconştient
Ce se coboară-n geam
Ca întuneric fără veste,
Sunt ale oraşului intimidări,
Enigme de hazard
Şi anii ce-au fugit,
Fără-nţeles
Şi şoaptele uitării, -
Sau fie
Şi orice s-ar întâmpla..."

Ghiciţi poetul...daca ştiţi şi titlul şi mai bine

"un house mai poderat" Festivalul medieval "Cetăţi Transilvane"

A început şi mult aşteptatul Festivalul medieval de la Sibiu "Cetăţi Transilvane". Nu am fost la deschidere, dar cei care l-au deschis mai mult şi-au bătut joc. Cel puţin aşa mi se pare mie că reiese din următoarea înregistrare.

Cavalerii au în plan numai "băutură şi femei", iar domniţele s-au simţit "ca în Ibiza" cu "un house mai poderat".

Foarte medievali tataie! Costumele nu îi fac medievali...dar neah...Haina face omul în ziua de azi.

Eu înţeleg că umorul e ceea ce îi reprezintă dar se puteau adapta şi ei...se mai şi glumea în Evul Mediu, nu-şi turnau oamenii cenuşă în cap. Dar faceţi glume de toată jena.

Şi ce să mai spun...Mă bucur că Sibiul este un oraş "mişto".


P.S. Mulţumesc frumos pentru material...o probă numai bună că alţii iau orice ca pe o glumă

http://operatorchan.org/t/src/t256654_n129753_I_dont_want_to_live_on_this_planet_anymore.jpg

playing the cello

În amurg totul se retrage. Poate definitiv. Vietăţi se retrag pe muzica în surdină.
Violoncelul sună atât de dramatic, parcă ceva vrea să se sfârşească.
Se sfârşeste doar o altă zi.
Sau se sfârşeşte un om răpus. Şi doar violoncelul îi mai îndulceşte amurgul. Şi parca suna aşa Apocalyptic(a).

Ce se ascunde pe sub fard

Fardul ascunde multe. Nu. Nu vreau să vorbesc despre cel mai bun prieten al piţipoancelor când e vorba de spoială.
Un machiaj simplu şi discret la o simplă persoană ascunde o lungă poveste.
Fardul oferă expresivitate unui ochi mult prea plâns. Ascunde roşeaţa şi îl face mai vesel.
Ochiul, oricât l-ai farda tot va păstra ceva din tristeţe. Dar va fi frumos.
Fardul impune şi disciplină ochiului. Trebuie să se abţină să nu plângă, astfel tot ce trebuia să ascundă dezgoleşte şi mai mult. Doar o lacrimă i se permite. Şi acea lacrimă este cea mai expresivă manifestare a tristeţii.
Suntem triste din mii şi mii de motive. Fie greutăţile vieţii ne-a înconvoiat prea mult şi durerea poverii e prea mare. Suntem triste când vedem suferinţa celorlalţi, mai ales a celor nevinovate. Suferim când cei la care ţii ca la ochii din cap te dispreţuiesc pentru simplul fapt că sufleteşte le aparţi.

Azi eu port un fard...

Când ne dăm importanţă prea multă...

...ne băgăm în "zeamă" pentru că nu avem prea avem altceva de lucru. Schimbăm prefixul şi asta ne face oameni inteligenţi şi cu principii. Avem o aşa experienţă de viaţă cum nu s-a mai văzut şi sunt un punct de reper, un model demn de urmat încârcat cu maxime...de toata jalea!
Simţim nevoia de atenţie...şi pentru a ieşi din banalitate facem orice e posibil. Trăcănim aiurea, ne băgăm în seamă când nu este cazul, vorbim pe lângă subiect doar de dragul de a vorbi.
Numărul de cuceriri în rândul reprezentanţilor de sex opus nu îţi aduce experienţă de viaţă. Doar doar cineva încuiat poate crede că aşa ceva te face om trecut prin multe.
Vorbărie multă, pierderea în idei...ce să mai spun, aceşti oameni nu au sufieciente cuvinte să se exprime mai bine. Nu le plac lucrurile simple. Cu cât sunt mai complicaţi cu atât sunt mai "isteţi", mai interesanţi.
Îşi permit să critice şi să vorbească vrute şi nevrute că dee, "trăim într-o ţară liberă" dar ei nu au auzit de tăcerea din bunul simţ. Şi culmea, bunul simţ mereu lipseşte celor care mai simţitori. Am trăit şi vremea să-mi spună unul dintre dobitocii planetei că eu sunt nesimţită pentru că eu mai şi vorbesc...şi mereu am tăcut din curtoazie. Mda...ştiu...azi e considerată o prostie...
Mai bine să fiu considerată o proastă dar sunt cel puţin împăcată cu conştiinţa mea.

Cui nu-i place să tacă şi să înghită...aşa de bun simţ. Poate îl veţi învăţa.

doleanţă

Am şi eu o doleanţă,
Nu râde pe sub mustaţă.
Poate nu îţi prea convine
Fă bine şi stai pe vine.
Bagă bine la cutie
O să-ţi prindă bine, nu se ştie.
Nu mai face pe inteligentul
Că te dă gol intelectul.

Vreau  să am şi eu pace
Nu-mi pasă dacă-ţi place.
Poa' să pută a friptură
Sau să vină o viitură
Vreau să taci şi să asculţi
Poa' s-audă şi mai mulţi.

Îţi cam trebuie un bobârnac
N-ai să pui niciun capac
Poate doar la un canal
Căci eşti un nul banal.

Vreau să stai pe-acasă
De tine sincer nu-mi pasă.
Ţii doar umbră pamantului
Şi ai figura alcoolicului.

Baţi în zadar câmpii
Te înţeleg doar tâmpii
Eşti doar un semi colacar
Ce se spânzură de-un fular...

Pace vouă...Cui nu-i place să nu citească. Criticii să se abţină, să se suie pe-o colină...

[abureală]

the truth hurts and lies worse

Ne îndepărtăm unii de alţii. O facem din rea voinţă, din inconştienţă sau pentru că nu avem încotro.
Adevărul este crud dar nu te doboară ca o minciună veche şi plină de semnificaţie.

Suntem cei mai buni prieteni, dar de ce? Ce ne leagă atât de mult? Poate o mare minciună. Trecem împreună prin ce este mai greu, ne acoperim spatele reciproc, chiar ţinem unii la alţii ca la nişte fraţi.
Ne certăm din motive banale, din orgolii prosteşti şi uite aşa ne dezbinăm. Aşa se ajunge la epoca solitudinii.

Solitudinea e groaznică... În ea suntem pierduţi...lipsiţi de încredere, plini de sentimente negre. Pe cei care îi consideram prieteni îi săpăm pe la spate. De ce? Pentru că pierdem esenţialul. Filozofăm cum că mereu suntem trădaţi, înşelaţi. Poate am cerut-o. Poate am făcut acelaşi lucru mai înainte dar nu vrem a recunoaşte.

Hai să facem ceva mai bun...Să ne recunoaştem greşelile, să spunem adevărul şi să ne mai dăm o şansă. Ura şi tristeţea să le înlocuim cu sentimente mai bune şi zâmbete...Îndoiala să nu-şi mai găsească culcuş în sufletul nostru...trebuie să facem ceva, să ne schimbăm...astfel vom rătăci singuri pe-un câmp sterp.

P.S. Imaginea nu-mi aparţine...
Trudi...la cât mai multe desene pline de inspiraţie.