Parcul...spaţiu dezolant...

Mă duc să arunc gunoiul. Mereu trec prin acelaşi spaţiu dezolant, ceea ce a fost pe vremuri un parc şi încă se străduieşte să pară unul.
Nu este împrejmuit, iarba creşte ca la ea acasă. Cărările sunt bine bătucite şi pe alocuri pe unde se mai joacă fotbal la fel pământul e bătucit.
Am traversat pe diagonală parcul. În mijlocul lui "tronează" topoganul de fier sub care şi-a găsit locul de dormit un "domn" tare ostenit. Evident că s-a simţit ca la el acasă. Şi-a scos cizmele de cauciuc, şi le-a aruncat undeva în spate. Dar pentru aceea statea lângă braţele sale o sticlă de 2 litri de Noroc. Stătea în picioare, nerăsturnată, foarte curată. Poate că omul a avut Noroc că a găsit un loc unde să doarmă. Trec mai departe fiindcă nu-şi are rostul să mă holbez la asemenea peisaje. Mai încolo văd doi căţei negri, cu blana zburlită şi murdară care săracii de ei aşteptau să le dau ceva de mâncare. Mi s-a rupt sufletul când i-am văzut dar ce să faci când nu ai puterea de a-i ajuta. Trec mai departe şi ajung la tomberoane. Ce să speri la unele în care se colecteaze gunoiul cu scopul de a se recicla. Tomberoane mari şi albe cu rugină pe ici, pe colo. Şi într-unul dintre ele cineva deja făcea deja "sortarea", mai ales ca de marginea toberonului erau agăţate vreo 5-6 plase.
Dezolant nu?
Parcul e vai şi amar de el. Cică Primăria l-a mai cosmetizat puţin. A vopsit topoganul, a pus 2 leagăne, 2 balansoare, 2 bări de căţărat şi cu asta s-a spălat pe cap.În rest nimic nou...au fost luate ţevile cele uriase pe care alergam când eram copil, leagănele cele vechi tot rupte şi ruginite sunt.
Domneşte mizeria fiindcă noi oamenii suntem mizerabili.
Ştim să tot vorbim că nu se face nimic, dar noi nu suntem capabili să facem nimic. Şi ne mai întrebăm încotro ne îndreptăm. Degeaba avem pretenţia la conduită morală când   găsim oameni dormind sub topogane. Mi-e silă.

Pace vouă.