back to old times...pagină de jurnal banală

Zi superbă...
Nu chiar...M-am trezit şi primul meu gând a fost dacă vine APĂ (de ieri s-a oprit furnizarea). Nu curgea nicio picatură pe ţeavă. M-am spălat pe ochişorii cu sfert de găletuşă de apă strânsă de ieri când a mai curs ce a rămas pe ţeavă.
Sun o vecină...aflu de la ea că e o cisternă la două blocuri distanţă. Mă înarmez cu două găleţi şi merg acolo. Merg pe drumul cel mai scurt, nu e vreme de pierdut...
Mă întâlnesc cu alţi vecini care-şi fac traseul deja...
La întoarcere spre casă fără să vreau era să calc un soarece cu burta scoasă (da, ştiu, imaginea e scârboasă) de era să vărs o găleată.
Pe drum un tătic şi atenţiona copilul să-mi facă loc să trec..."uite...cară apă de la fântână"...mda...am cărat-o din cauza faptului că s-a sista furnizarea apei din cauza datoriilor...cartier sărac...ce pretenţii să ai...oamenii fie nu ştiu să-şi "gospodărească" finanţele, fie chiar nu au.
Ce a fost de remacat...mă salutau toţi mutalăii...ăia cu figuri în cap care uneori se fac că nu te văd sau le cade rangul dacă te salută...M-am minunat puţin dar pe urmă am realizat de unde atâta voioşie pe capul lor...eram în pantaloni scurţi:))...vaaaiii ce să-ţi spun...nişte banali pantaloni scurţi mă scot din anonimat... nu mai comentez nimic.

Astăzi am avut şi ceva inspiraţie...mai întâi m-am jucat în sound forge şi apoi în premiere...lucru ce nu l-am mai făcut de mult...
Şi chiar mi-a plăcut să fac aşa ceva...am pierdut ceva vreme şi rezultatul e pe măsură...îl vedeţi şi voi...

http://www.youtube.com/watch?v=1TN8OvSQtHQ

Cam atât...See ya!

Rehab

I need a Rehab...
Defapt sunt la o cură de dezintoxicare. Am fost expusă (sau mai bine zis m-am expus) multor lucruri nocive.
Tot ce sper e să fie spre bine...nu vreau să tot încerc şi să eşuez...
Vreau să elimin tot ceea ce este negativ cum ar fi obiceiuri, oameni, locuri.
Ceea ce vine spre mine să mă atace se va lovi acum de un zid imens din care va ricoşa nasol spre sursa atacului.
Unii oameni mi-au reproşat că sunt nepăsătoare. Şi de ce n-aş fi? Îi pasă cuiva de ceea ce reprezint? Şi în plus nepăsarea şi ignoranţa sunt cele mai dureroase arme.

Rehab... Amy Winehouse...
În mod sigur este regretată de mulţi. Păcat că ultima apariţie pe scenă a fost dezastruoasă. Poate că nici ea nu şi-a dorit, dar dacă viciile au pus stăpănire pe fiinţa ei. În mod sigur îşi cere scuze pentru că şi-a dezamăgit fanii.
Cert e că acum Amy reprezintă un exemplu şi un motiv pentru cei prădaţi de vicii. Viciile ne distrug, ne îndepărtează de adevăraţii prieteni, de familie şi de propria ta persoană.
R.I.P. Amy!

muzica de dimineaţă

Nu e dimineaţă mai frumoasă când te trezeşti buimac şi o melodie precum "Bed of roses" a celor de la Bon Jovi îţi spune "Bună dimineaţa!".
Este o melodie de suflet, menită sa o asculţi ori de câte ori simţi că pământul îţi fuge de sub picioare. Acolo, undeva, fără să şti tu, cineva te iubeşte aşa cum eşti tu şi te înţelege.
Dimineaţa asta e a muzicii de suflet...aşa că n-am să mă întind cu filosofia gămăliei băţului de chibrit. Am să fac o listuţă a melodiilor de ascultat...Enjoy!

 

 

Dincolo...

Dincolo de o voce se ascunde un talent...dincolo de talent se poate ascunde o monstruozitate...mostruozitatea se naşte din suferinţă...suferinţa este o experienţă...şi experienţa modeleaza omul.

Omul îl judeci după aspect...după aparenţe...Dacă se simte jignit nu întoarce şi celălalt obraz...omul iartă, dar nu prea uită...Omul ştie, ştie să se prefacă şi ştie când tu, filosof "boem" nu mai ai nimic de filosofat şi critici mediocrii care se bucură de viaţă. Ce vină are omul că încă se bucură de ce-i al lui şi tu nu? Pentru simplu fapt că e fericit tu trebuie să-i porţi sâmbetele? Dacă bucuria ta de a trăi e închisă în Cutia Pandorei pe care tu ai ferecat-o de o teamă de care nu-ţi mai aduci aminte, de ce nu-l laşi pe mediocru să trăiască în ignoranţă? Poate pentru el ignoranţa e o binecuvântare, pentru că el nu e o făptură complicată, el trăieşte simplu dar intens.
Şi mediocrul să şti că te vede, dar nu se arată. Îţi va zâmbi frumos şi când întorci spatele nu şti ce te-a lovit. Şi apoi te plângi că lumea are ce are cu tine...că unul slab "dotat" te-a apostrofat sau eclipsat. A făcut-o pentru că pur şi simplu a putut. Dar tu ce poţi face?
Poţi să trăieşti...să nu mai fi acel om mârşav, să nu mai fi preocupat 24/7 de faptul că lumea se duce la fund ca  toporul. Şi te întrebi de ce se întâmplă aşa? Pentru că tu nu faci nimic...doar constaţi şi atât...
Nu mai fi preocupat de X şi Y, cum se îmbracă, cum se comportă...Împrieteneşte-te cu ei...fiind în jurul tău ei se pot schimba şi se pot corecta fără să le-o ceri tu.
Dar ţie îţi este teamă că te molipseşti. Nu ar trebui să te molipseşti după "prostime", căci dacă ai face-o înseamnă că eşti parte din prostime...şi chestia cu filosofatul a fost un episod mofturos din partea unui mediocru iluzionat că este "cineva".
Toţi suntem frumoşi şi suntem talentaţi la ceva... Nu mai judeca după etichetă fiindcă uneori e pusă greşit.
Judecă-mă doar dacă mă cunoşti...dacă nu, abţine-te.

Pace vouă!

Sper să vă placă melodia...mi-e îmi "spune" multe...şi e un soi de "muză". 
  

Printr-o gaură pitică

Printr-o gaură pitică
Vezi o babă ramolită.
Stă în faţă la oglindă
Şi se sperie de-o omidă.

Verde e omida...
Verde s-a făcut şi ea.

Păru-i alb şi mare
Dar fără cărare.
Faţa-i un picuţ zbârcită
Cu machiaj zici că-i corcită.
Corcitură, corcitură
Dar haleşte la untură....
Untură cu sare
Azi e sărbătoare.

Baba se găteşte
Că de nu... păleşte.
Tre' s-ajungă la bal
Să facă scandal.
Tre' să-şi cate june
Ca să se mărite.

Dar vremea i s-a dus
Şi tre' să-şi ia un fus.

...
[blanc...până aici a fost inspiraţia:))]

Luminiţa...

"Luminiţa aia de la capătul tunelului o vezi?" "Da. De ce?" "Eu n-o prea mai văd că-mi pică ochii în gură de somn."

Caşti. Aşa, ca un om plictisit de viaţă şi de moarte.
Eşti plictisit de viaţa pe care o ai. Aceleaşi duşmănii, aceleaşi piţipoance care n-au loc de tine:)). Aceleaşi mustrări de la mami şi tati .
Eşti plictisit de moarte încât nu mai suporţi plictiseala.
Mdea...existenţa ta e crudă şi nemiloasă dar te-ai obişnuit cu ea...şi deja e rutină... Nici măcar nu mai vrei să-ţi găseşti o cale de a ieşi din impas...atât de plictisit eşti. Unu' te bârfeşte şi fără să vrei îl auzi lenevind în spatele lui...Caşti o dată,  brusc cazi în dreapta lui şi sforăi zgomotos. Printre sforăituri mormăi ceva de genu' "Te-am auzit fraiere! Mai schimbă şi tu repertoriul că adorm ca omul necunoscător la operă".


Ignoranţa este o blagoslovenie. Nu tu griji, nu tu probleme, trăieşti fain în propria mizerie.
Blagosloviţi fiţi voi. Daţi cu capul în pragul de sus să vă ameţiţi bine şi să vă ia leşinul până să vedeţi luminiţa de la capătul tunelului...Până o să o vedeţi...somn uşor.

P.S.
Chestie scrisă la mişto.

cu toţii ne ducem...

Viaţa noastră e atât de fragilă. Murim aşa...simplu...
Dacă am sta şi am ţine socoteala mortalităţii ne-am speria.
Văd cum mor oamenii, parcă cercul ăsta nefast de apropie din ce în ce mai aproape de mine.
Nu mi-e frică de moarte neapărat. Mi-e teamă să nu-fi trăit cele mai frumoase clipe.
Acele clipe în memoria mea parcă nu există. Nu pot să-mi amintesc când m-am simţit foarte bine alături de prieteni.
În mod sigur m-am sinţit bine în compania unor oameni...dar acei oameni nu-mi erau prieteni.

Să pierzi un om drag, e o mare durere...dar să se ducă dincolo tată, fiu şi apoi mamă. Tatăl moare de supărare că fiul e pe moarte. Peste o saptămână moare fiul răpus de boală. După trei luni moare mama zdrobită de durere.
Să pierzi un tată la 10 anişori jumătate e traumatizant...la nici 2-3 luni după, să-ţi vezi bunicul că trage să se ducă pe "deal" iar e dureros, mai ales că savurează fiecare moment petrecut cu nepoata favorită, moment ce ar putea fi ultimul.
Persoanele dragi "adormite
" lasă semne.
Oamenii care mor în mod neaşteptat te iau prin surprindere. Îţi spui în gând "avea atâtea de făcut!..."
Oamenii care mor din cauza neglijenţei şi-o fac cu mâna lor.

De ce oare nu suntem capabili să apreciem oamenii cât timp sunt în viaţă. Îi apreciem la justa lor valoare doar după ce i-am pierdut.

Mă rog nu mai vreau să mai spun nimic...vreau doar pace, fără minciuni şi ascunzişuri, nu mai vreau laşitate...nu mai vreau lumea să-şi tot ceară scuze pentru că mi-au greşit...vreau să-şi îndrepte greşelile...nu pentru mine, ci pentru cei care îi iubesc, ei merită ceva mai bun...nu neapărat eu...





În memoria bunicului meu de care mi-e dor nespus de mult...aş fi vrut să mai stai....
 
P.S. Să privim şi partea bună...pe lumea asta mai vin şi alte sufleţele...copiii...nişte îngeraşi...nu-i transformaţi în demoni.

"Simt enorm şi văd monstruos"

Deja mă cam doare capul prea des numai când încerc să ies şi eu puţin în lume. Văd că ies la rampă doar manechinuite preocupate de fanii săi şi de oamenii "nuli" şi "inexistenţi" care sunt "frustraţi" de existenţa lor, şi elita, spuma parvenită şi pupincuristă care contrazic cu propriile idei.
Văd o tendinţă la adolescenţi de a se preocupa de "discipline" total nefolositoare cum ar fi modelingul, se fac şcoli pentru aşa ceva...aşa numai, ca f*tomodelele să-şi satifacă mofturile, să arunce banii degeaba în loc să-şi plătească meditaţii să scape de corigenţe, doar, doar vor intra în Bac. Bacul se dovedeşte a fi un un mare dezastru de la an la an. Atâtea "creieraşe" nu au putut înţelege că un personaj dramatic al lui Camil Petrescu nu este niciun personaj din "Ultima noapte de dragoste,..."sau orice alt roman, ci unul dintr-o piesă de teatru. Şi mai fac şi tărăboi "că formularea cerinţei a fost una capcană". E o mare problemă dacă tu faci mari confuzii între noţiuni. Dar neah...ce să mai comentez...nu mai comentez nimic legat de acest subiect, că n-am dat eu bacul. Am trecut de el nu acum vreo 2 anişori fără prea multe probleme.
Inteligenţa frustrată...nici cu asta nu mai pot...dar nu am de gând să mai scriu ceva acum pentru am analizat-o de curând şi nu vreau să mă repet.
Şi ăştia care nu prea mă plac...n-aveţi ce face decât să mă înghiţiti aşa cum sunt. Spre nefericirea vostră eu exist şi am şi eu voinţă. Ştiu că pe multă lume incomodez dar aş aprecia să mi-o spuneţi în faţă nu să acţionaţi într-un mod penibil şi jalnic. Dar ce pretenţii să ai de la nişte laşi. Laşii nu ştiu altceva mai bun să facă decât să "critice", să bârfească pe la spate şi în faţă să pară ceea ce nu sunt cu adevărat...adică oameni de caracter.
Nu aveţi ce să faceţi decât să mă suportaţi. Oricum voi altă preocupare nu aveţi. Nu vedeţi că lumea se duce de râpă, chit că se tot vorbeşte de apocalipsă...2012 probabil e o mică fantezie, 2036...Apophis ne cam ameninţă cu o ciocnire de pomină, şi evident există posibilitatea să dispărem ca dinozaurii. Ar fi bine ca Apophis ăsta să se grăbească căci eu sunt plictisită de spectacolul lumii. La 50 de ani sau cat voi avea atunci probabil că voi fi o făptură îmbătrânită precoce fără chef de nimic şi o să-i rânjesc strâmb cu un reproş de genul "Nu puteai să te grăbeşti?".

Ne place să aberăm, să ne dăm importanţi...asta e lumea...şi neah, mi-am permis şi eu să aberez despre sfârşitul ei....

Pace vouă!