Luminiţa...

"Luminiţa aia de la capătul tunelului o vezi?" "Da. De ce?" "Eu n-o prea mai văd că-mi pică ochii în gură de somn."

Caşti. Aşa, ca un om plictisit de viaţă şi de moarte.
Eşti plictisit de viaţa pe care o ai. Aceleaşi duşmănii, aceleaşi piţipoance care n-au loc de tine:)). Aceleaşi mustrări de la mami şi tati .
Eşti plictisit de moarte încât nu mai suporţi plictiseala.
Mdea...existenţa ta e crudă şi nemiloasă dar te-ai obişnuit cu ea...şi deja e rutină... Nici măcar nu mai vrei să-ţi găseşti o cale de a ieşi din impas...atât de plictisit eşti. Unu' te bârfeşte şi fără să vrei îl auzi lenevind în spatele lui...Caşti o dată,  brusc cazi în dreapta lui şi sforăi zgomotos. Printre sforăituri mormăi ceva de genu' "Te-am auzit fraiere! Mai schimbă şi tu repertoriul că adorm ca omul necunoscător la operă".


Ignoranţa este o blagoslovenie. Nu tu griji, nu tu probleme, trăieşti fain în propria mizerie.
Blagosloviţi fiţi voi. Daţi cu capul în pragul de sus să vă ameţiţi bine şi să vă ia leşinul până să vedeţi luminiţa de la capătul tunelului...Până o să o vedeţi...somn uşor.

P.S.
Chestie scrisă la mişto.