Mă grăbesc să mă întâlnesc cu o colegă să-i dau nişte notiţe în legatura cu un articol şi ca sa ajung cât mai repede iau autobuzul. În faţa mea pe scaune s-a aşezat o ţigancă cu puradelul ei. N-am avut absolut nimic cu ea până când s-a aşezat aproape cu faţa spre mine. Se uită ca o tâmpă la mine şi tot vorbea cu puradelul. Bă şi o apucă o tuse. Tuşea spre mine şi nici măcar nu avea bunul simţ sa pună mâna la gură. Am zis ca tuşeşte o dată, dar nu se mai oprea. M-am ridicat de pe scaun să nu prind şi eu niscai sămânţă din ce-o avea, Doamne fereşte TBC, că m-aş procopsi numai bine. Întâmplarea asta îmi aduce aminte de o altă ţigancă răcită cobză care era în personalul de Braşov, şi îşi sufla nasul în fustă.
Când s-o învăţa naţia asta să alinieze cu lumea? Rămân încuiaţi cu obiceiurile lor primitive, mentalitatea arhaică nesănătoasă în care femeia are o singură datorie, sa facă puradei, cât o echipă de fotbal dacă se poate.
Sunt câţiva ţigani mai răzleţi care tot bat surle şi trâmbiţe că sunt discriminaţi, dar nu fac nimic pentru semenii lor. Tot ce ştiu e să bage boală în oamenii de rând, să învârtă parale nemuncite şi să-şi construiască palate mari ornate şi mobilate kitchos, fără bun gust dar dacă e scump şi placat cu aur e frumos. Că de, aşa se arată bogăţia.
Nu aş avea nimic cu naţia asta, unii dintre ei chiar ar merita şanse, dar dacă nu sunt în rândul lumii nu au aceste ocazii.
Tot ce simt eu pentru ei este undeva intre milă şi scârbă.
Milă mi-e de alţi dar mai milă mi-e de mine.
Pace vouă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu