Egoismul...duce până la boală

Astăzi mi-a fost dat să văd până unde merge egoismul...
Judecând reacţiile unui "drăguţ" coleg am dedus că acesta are ceva probleme mentale, dar nesimţirea e ca acasă şi joacă pe masă. Mă întreb dacă un şut în fund îl va simţi.

Nu pot înţelege de ce îţi sabotezi un coleg care te poate ajuta la rândul său.
Astăzi era programată o activitate în cadrul unui workshop şi eu aflu despre acesta cu trei ore înainte. Şi stimatul domn nici nu avea de gând să mă anunţe de această activitate, ba chiar a fost foarte deranjat că am aflat şi că l-am întrebat de ce nu a anunţat din timp...la urma urmei s-a jucat cu timpul meu. "Nimănui nu îi pasă de timpul tău" asta a fost o replică inteligentă din punctul său de vedere. Atâta timp cât cineva ţi-a dat o sarcină şi trebuia să mai şi anunţi de ce nu îţi vezi de treabă? Şi, mă rog, de ce pe unii inteţionezi să nu anunţi? Asta face un om care reuşeşte în viaţă doar  prin parvenire, pupincurism şi înlăturarea "concurenţei" prin mijloace necinstite.
Oamenii frustraţi care nu pot realiza ceva prin propria putere recurg la astfel de fapte. Când e vorba de ceva, ţin numai pentru ei, de parca ar fi un top secret de stat.
Nu înţeleg de unde atâta concurenţă. La urma urmei totul se reduce în cadrul workshopurilor la procesul de învăţare şi schimb de experienţe. Bani nu se fac. Banii se cheltuie, dar învăţăturile şi "furatul" meseriei rămân. Dar neah, unii dobitoci aşa gândesc...şi nu realizează că defapt rămân  cu nimic, ci cu un mare vin în căpşorul ciufulit.

Asta e, toţi avem lipsuri. Dar în încercarea de a umple acele goluri, unii oameni, cretinei de fel, reacţionează precum nişte oameni bolnavi care nu recunosc că au o problemă. Sau mai bine zis doar cei care reacţionează aşa au aceste probleme. În mintea lor dacă nu recunosc o problemă, nu există. În schimb singuri îşi crează problemele, unii oameni (ca mine:)), sunt fioroasă ce să mai spun) sunt o problema. Pentru omul ăsta probabil sunt o entitate "diabolică", inteligentă şi eu "super eroul" bun de nimic. Pfff, dar nici nu mai are rost să mai încerc să explic, cred că deja am explicat prea mult.

Sincer, nu mai vreau să mai spun nimic. Mi-ar fi plăcut să scriu despre ceva ce m-a impresionat, ceva mai pozitiv. Voi mai scrie despre ceva frumos probabil după ce voi da câteva şuturi în fund unor nesimţiţi şi atunci voi vedea şi partea plină a paharului. Dar pentru aia îmi fac cruce şi zic Doamne-ajută că sunt încă sănătoasă, că mai pot munci, şi pe bani şi voluntar, că am un suflet mare şi dau la degustat suc bun şi natural la toată lumea:)), că aşa mi-e felul meu de a fi aşa, mai darnică. Egoiştii ajung să fie nesimţiţi până la culme şi aşa nu vreau să ajung.

Pace vouă!
P.S.
Dacă degreglatul nu se simte citind acest post, va simţi un şut în fund. Ăla o să mai şi doară, dar asta nu e vina mea:))
Şi scuze dacă s-au mai strecurat ceva greşeli, oboseala îşi spune cuvântul şi nu ştiu când voi reveni asupra textului.