şi tăcerea...

Taci? Oare de ce? Ce spui prin asta?



Tăcerea e o formă de comunicare umană şi înseamnă oprirea vorbirii gândirii. Este un fenomen semnificativ, în metabolismul comunicării existând un paradox: noi începem sa vorbim înainte de a gândi.
Cum îşi formează un om primele idei?
Este bine de ştiut că orice om cunoaşte mai întâi semnele şi apoi lucrurile ce se ascund sub semn. Ţin să menţionez că orice lucru, casa, masa, minge primeesc o denumire, un semn, pentru a fi identificate cand se vorbeşte despre ele şi sunt absente în momentul discuţiei.

Tăcerea este de aur. Este valoarea pe care o are în fenomenul comunicării. Tăcerea este ca o divinitate.
În Antichitate tăcerea era un adevărat cult.
Harpocrate a fost zeul tăcerii în mitologia greacă. După ce grecii, conduşi de Alexandru cel Mare, au cucerit Egiptul, ei l-au adoptat pe zeul-copil egiptean Horus, care reprezenta Soarele nou-născut ce răsărea în fiecare zi. Statuile egiptene îl înfăţişau pe Horus ca un băiat dezbrăcat cu un deget în gură, imagine inspirată de hieroglifa "copil". Interpretând greşit semnul, grecii şi romanii l-au făcut pe Harpocrate zeu al tăcerii şi secretului.
Tacita. Zeita romana a tacerii, numita si Muta sau Mutea (Ovidiu, Fastele, 2.572). Era considerata mama larilor si era venerata în cadrul sarbatorilor Feralia.


"Dacă tăceai, filosof rămâneai!"

După spusele cuiva nu poţi fi filosof dacă taci, erai deja unul şi abţinerea rostirii unei judecăţi care putea fi eronată denotă înteligenţă şi faptul că mintea ta este mereu în mişcare. Boetius în "Mângâierile filosofiei" scotea în evidenţă lu lucru foarte explicit fără să mai fie explicat în vreun fel sau altul. "- Ai obesrvat că sunt filosof? - Da. aş fi observat dacă ai fi tăcut!
Solomon mai spunea "Chiar şi un prost poate să pară mai deştept când tace, dar când cineva închide gura e un înţelept.

"Tăcerea, manieră de opoziţie faţă de vorbire"
Semantic, tăcerea are gradul zero al expresiei, asta pentru că are o trăsătura ambiguă dublată de moduri de a o măsura: este prea puţin determinantă, adică nu se ştie ce este în spatele ei, şi are un conţinut potenţial bogat pentru că sunt o multitudine de motive pentru care se tace.
Dar înteresant este că vorbele au fost date ca oamenii să-şi poată ascundă gândurile. Cu ajutorul vorbelor suntem capabili să disimulăm, să dăm o impresie
Tăcerea în sine nu are sens, dar semnificaţiile ei sunt desprinse în context, prin interacţiune. Este importantă când trebuie intrumentat un dialog, in decriptarea lui.

Tipuri de tăcere

Tăcerea înţeleasă drept goluri.
- unii actori ai comunicării nu mai au succesori, adică emitătorul nu mai are receptori.
- tăcerea ca o discontinuitate, este acel proces de comunicare care intră în criză, fapt ce se petrece când nu mai ai ce spune. Nu orice discuţie este o conversaţie deoarece conversaţia presupune anumite obiective, reguli, o temă mai întâi de toate pe care actanţii le propun.

Tăcerea normală este cea banală, comunicativă, care nu transmite nimic. Tăcerea elocventă sau deliberativa e singura care are o semnificaţie şi o valoare acţională. Atunci se emit judecăţi performative care semnifică reuşita sau eşecul.

Pot să mai caut multe multe semnificaţii filosofice ale tăcerii dar nu are rost să mă complic, să mă pierd în semnificaţii pe care e posibil să nu le înţeleg sau sunt greu de digerat. Prefer acum sa-mi exprim propria mea percepţie despre tăcere. Până acum m-am mai inspirat de ici de colo dar până la urmă ceea ce contează ceea ce înţeleg eu

Ce înţeleg eu prin tăcere?

Şi tăcerea e un răspuns...
Tăcerea e o modalitate de a comunica un raspuns evident la o întrebare directă. Se evită a se răspunde pentru a nu dezamagi interlocutorul dar nici nu pentru a-l linişti printr-o minciună. Parcă vorbele nespuse nu rănesc atât de mult dar stârnesc îndoiala în suflet şi neliniştea pentru că există acea speranţă pe care cel cu care comunici prin tăcere o are. Incertitudinea e cea care dă insomnii, gânduri, frustrări. Tăcerea e dureroasă.

Necunoscutul din spatele tăcerii e iarăşi un motiv de frustrare. Nu şti gândurile celui de lângă tine, ce vrea de la tine, dacă are intenţii bune. Prin tăcere omiţi, în consecinţă se poate minţi prin omisiune.

Tăcerea poate exprima şi stări nefaste de spirit. Depresie, supărare, izolare. Tăcerea nu ne ajută când avem nevoie de ajutor, dar e bună când ai nevoie de reculegere, să-ţi limpezeşti mintea.

Tăcerea spune multe...

Motivul pentru care m-am gândit să analizez această formă de comunicare este pentru cunoaştere. Pentru a cunoaşte cine îmi sunt prieteni, cine se prefac că-mi sunt prieteni, cine mă minte, cine e onest...

Dragii mei, ştiu că par naivă, uneori sunt naivă când vă dau şanse şi sper să mă înşel în privinţa voastră. Eu mereu dau şanşe. Dar doar UNA! Asta până ma veţi dezamăgi. Şi unii sunteţi pe cale de a o face! Nu trăiţi cu impresia că nu vă citesc. Greşeala pe care o fac e că nu vreau să cred ce văd.

Dar nu e nimic...

Pace vouă!




P.S.
Postul acesta e o meditaţie înainte de "Curăţenia de primăvară". E doar o analiza, o confirmare că trebuie să fac schimbări. Şi unora nu le va fi prea bine!