De multă vreme mi-am tot propus să vă impărtăşesc impresiile mele din Serbia...dar am tot amânat, ba mi-a fost prea lene şi cu chiu cu vai am facut un reportaj pentru facultate, doar, doar îmi mai fac şi eu minimum necesar. Mai jos va fi reportajul, în mod sigur vor fi şi ceva greşeli pe care chiar nu mai am răbdarea să le mai corectez...mda ştiu...sunt cam leneşă...e o atitudine pe care sper să nu o fi moştenit de la anumite persoane care mă înconjoară. Promit că voi scăpa de ea, că doar vine sesiunea-stresiunea şi chiar nu e în folosul meu să continui aşa.
Bun...
"Cucerind Serbia
Vineri seara, 6 mai. În mod normal tinerii şi adolescenţii deja se pregătesc să iasă în oraş, doar e weekend-ul. Dar în faţa Teatrului de Vară, de lângă Parcul Tineretului din Sibiu, la miezul nopţii, un grup de tineri, unii conduşi de părinţi, se pregătesc să plece la un lung drum. Acei tineri suntem noi, Cavalerii Cetăţii Roşii, trupă de artă medievală, recunoscută pentru talentul ei chiar şi peste hotare.
De ce ne-am strâns noi cu atâtea bagaje şi recuzită? Plecăm în Serbia într-o tabără medievală dintr-un sat turistic din lemn din Mokra Gora.
În parteneriat cu Casa de Cultură a municipiului Sibiu, împreună cu domnul Ovidiu Dragoman şi fiica dumnealui, Sandra, ne-am deplasat înspre această zonă pitorească, din apropierea oraşului Uzice. Situat la graniţa de vest a Serbiei de astăzi, sătucul a fost construit cu fonduri Unesco sub patronajul cunoscutului regizor Emir Kusturica.
Drumul s-a dovedit a fi unul lung şi obositor, cu numeroase opriri, dar am surprins peisaje mirifice. Emoţii nu au părut să aibă trupa, ci doar eu, eu fiind un membru nou care a avut ocazia de a le imortaliza prestaţia. Evident este primul festival de genul la care am luat parte, prima dată când am iesit eu personal din ţară.
Am ajuns la destinaţie în jurul orei 14, ora Serbiei, şi imediat a trebuit să ne pregătim pentru spectacol. Repejor toţi membrii au trebuit sa se schimbe în costume, băieţii să se echipeze cu armamentul pentru lupte, fetele să se aranjeze precum domniţele, şi apoi ne-am facut intrarea.
Aici nu am fost singurii "medievali", ci ne-am întâlnit cu cavalerii din Belgrad, cu cavalerii unguri şi ruşi. O dată facută intrarea a fost făcută şi prezentarea numai că noi nu o prea înţelegeam căci era în sârbă, iar limba engleză în Serbia... nu se prea vorbeşte. Evident binecunoscutul regizor Emir Kusturica nu a lipsit de la inaugurarea taberei şi a rostit câteva cuvinte, evident tot în sârbă.
Cel care a deschis festivalul şi l-a moderat până la capăt a fost un sârb ce semăna izbitor cu Mihai Viteazu al nostru. Straie vechi, barba mare, cuşma cu pana aşezată în fată, seamănă izbitor nu? De aceea noi românii vorbeam şi glumeam pe seama lui: „Unde e Mihai Viteazu?”, „Cheamă-l pe Mihai Viteazu!”
Micul sat a fost împânzit de mulţi jurnalişti, mulţi fotografi profesionişti şi de ocazie foarte multe camere de filmat, trepiede şi numai eu o biată domniţă în roz cu o cameră în mână aterizată acolo mai mult cu scopul de a le strica lor cadrele.
Toată activitatea s-a desfăşurat în micuţa, dar inedita piaţa pavată cu lemn în capătul ei tronând bisericuţa de lemn care avea in partea stângă clopotniţa. În partea dreaptă a pieţei se aflau căsuţe iar în faţa lor stăteau parcate două maşini de epoca, una părea să fie o Volga, acea marca de maşină rusească. Vis-a-vis de acele căsuţe, se afla terasa si cafeneaua unde toţi turişti puteau urmării programul artistic şi participanţii la festival se puteau odihni între spectacole.
Băieţii noştri şi-au început primii numărul. Mai întâi au făcut o mică încălzire şi apoi s-au duelat în spade spre deliciul publicului. Băieţeii sârbi făceau diverse comentarii şi păreau impresionaţi, aşa am trăit eu cu impresia în ciuda faptului că nu le înţelegeam limba.
Tinerii cavaleri ai Cetăţii Roşii au impresionat nu doar prin lupte, ci şi prin costume şi armament. Tunicile parcă erau luate din cruciadele creştine din Ierusalim şi aduse astăzi, într-o eră tehnologizată. Tecile spadelor le-au confecţionat cu mâna lor punând mult suflet chiar cavalerii noştri.
Deşi unul dintre băieţi s-a rănit la un deget şi a sângerat puţin cei din public nu au observat şi spectacolul nostru a continuat ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
După luptele băieţilor noştri au urmat şi cele ale ruşilor, sârbilor şi ungurilor, iar în final toţi au participat la o bătălie foarte dinamică în care toată lumea în final a căzut la pământ ca şi cum un tunet i-ar fi răpus.
În aceeaşi zi fetele noastre au îmbrăcat două rânduri de costume diferite. Cele de domniţe evident că nu le-au uitat când au dansat cu cavalerii lor, dar ce au fost unice sunt cele de spirit. Rochiţele de domniţe sunt sobre dar elegante care le dădea fetelor acea alură din vremurile medievale de mult apuse. Şi să nu-ţi vină să crezi că sub anumite rochii sunt, în esenţa lor, doar nişte copile de 15-16 ani făcute parcă să fie domniţe. Rochiţele de spirit sunt mult mai simple dar pun spectatorul pe gânduri. Ce reprezintă ele? Voalurile, flag-uirle şi dansul lor te fac să te gândeşti la spirite, mereu prezente în cultura medievală. Fetele s-au împărţit în două tabere: spirite bune şi spirite rele. Mişcările lor păreau oarecum anapoda deoarece în momentul respectiv tehnologia nu a ţinut cu noi şi muzica nu a mai putut fi dată. Dar cum repetiţia e mama învăţăturii, spiritele noastre şi-au executat dansul într-un sincron perfect chiar şi fără muzică.
Spre finalul zilei s-a organizat un turnir între toţi cavalerii, turnir la care cavalerii noştri nu au mai putut participat din cauza extenuării.
Flămânzi, obosiţi şi aproape nervoşi am încercat să vorbim cu cineva din organizare care să ştie şi limba engleză. În final Radu, şeful trupei a găsit un Cavaler de Belgrad care mai înţelegea cât de cât engleza. „We are tired, dirty and hungry! When is the time to accommodate?”, a întrebat Radu. „I will ask right know, but I think that will be soon. I apologize on behalf of the organizers”. Lucrurile s-au rezolvat foarte repede şi imediat am fost anunţaţi să ne luăm bagajele din microbuz.
În jurul orei 21 am fost şi noi cazaţi şi imediat după, masa a fost servită. După cină toţi ne-am retras în căsuţele noastre şi am dormit neîntorşi până a doua zi.
Dis de dimineaţă ne-am trezit şi am luat micul dejun iar apoi am avut timp să ne relaxam la o cafea şi o mică plimbare prin sat în căutarea suvenirurilor. După plimbare, din nou, am continuat să facem spectacol cu alte lupte, alte dansuri şi în final impresionând cu o luptă cu foc, cu stafurile aprinse. Lumea a fost uluită... nu contează limba pe care o vorbeşti, "wow" este un cuvânt internaţional, înteles pretudinteni, de toată lumea. Era iniţial vorba ca fetele să-şi execute o coregrafie nemai întâlnită cu torţe aprinse dar vremea nu ne-a ajutat fiindcă a început să plouă. Show-ul l-am continuat în absenţa domnului Dragoman şi a fiicei sale care au trebuit să plece în grabă din motive personale.
Timpul parcă a fost prea scurt. Numai când ajunsesem în sătucul de lemn şi deja trebuia să ne pregătim să plecăm. Ne-am apucat să facem bagajele abia desfăcute şi am aşteptat să luam masa şi să pornim la drum. În jurul orei 15 am servit masa şi apoi am încărcat recuzita şi bagajele şi plecaţi am fost. Am plecat pe o vreme ploioasă dar pentru aceea nu am fost atât de somnoroşi încât să nu facem un schimb de impresii despre tot ceea ce am văzut. Doamna Luminiţa Coman, coregraful şi coordonatorul trupei mi-a mărturisit astfel "În ciuda vremii şi a oboselii, am dovedit că ştim sa ne facem treaba şi o facem şi bine." Radu, şeful trupei a afirmat clar şi răspicat "Nimeni nu a fost ca noi". De aceeaşi părere sunt şi eu. Cine a mai avut domniţe atât de elegante, şi cine a mai mânuit focul? Doar noi, Cavalerii Cetăţii Roşii!
A fost emoţionant să fiu acolo să filmez, mai ales că a trebuit să imbrac pentru prima oară rochiţa de domniţă. A fost o ipostază foarte plăcută în ciuda faptului că din când în când mă impiedicam în rochiţă sau cameramanii făceau ce făceau şi mi-o călcau. Dar nu-i nimic, cred că am rămas în memoria operatorilor de imagine sârbi ca „domniţa roz cea enervantă cu camera de amator”. Motivul...le stricam cadrele de filmare în prostie. Dar mie nu mi-a păsat. A doua zi am renunţat să îmbrac din nou rochita fiindcă vremea nu a fost chiar de partea noastră.
Drumul a fost foarte obositor mai ales că a trebuit să ne descurcăm doar cu o hartă care nu era prea bună. Ce nu se poate uita este Belgradul. Este o capitală imensă, şi te minunezi numai de la intrare. Cât priveai cu ochii vedeai numai lumini.
Ne-am învârtit noi puţin prin capitala Serbiei dar am descoperit-o ca fiind spectaculoasă, demnă de a se numi capitală europeană.
Am ajuns la graniţă în jurul orei 2 noaptea, ora României, la Vama Staviţa Moraviţa pentru a doua oară. Deja aproape toată lumea dormea în momentul acela, obosiţi dar fericiţi că am făcut o treabă bună.
Am ajuns în Sibiu în jurul orei 7:30. Când am ajuns acasa am trăit acel sentiment "deja a şi trecut". Parcă nici nu am fost. Era luni dimineaţa. Două zile am fost plecaţi...şi parcă nici nu au fost.
"Aţi fost cerut personal de Emir Kusturica", ne-a declarat Ovidiu Dragoman, directorul Casei de Cultură, cu care am luat legătura când am ajuns în ţară, acesta cerându-şi scuze pentru plecarea s-a pripită.
Experienţa s-a dovedit a fi una foarte plăcută. Deja unii dintre noi am devenit oarecum nostaligici, pentru că timpul a trecut atât de repede. Tempus fugit. Timpul fuge, şi noi aşteptăm noi „expediţii”. În august există posibilitatea să cucerim Franţa şi, evident, vom şi în ţară. Până atunci noi nu ne vom lăsa pe tânjeală. Vom continua să reînviem atmosfera medievală. Cavalerii Cetăţii Roşii! Vivat! Vivat! Vivat!"
Alte impresii...drumurile din Serbia sunt de o calitate excepţională, le repară în mod profesionist, nu ca la noi...păcat că nu sunt bine marcate...
Sârbii sunt atât de naţionalişti că abia te poţi înţelegi cu ei...nu prea vor să "ciripească" o limbă străină...noi aproape că ne-am simţit ca într-o mică Chină.
Eu vă las fraţilor pentru moment... e lenea asta e de vină...dar promit că voi fi aceeaşi persoană pusă pe treburi serioase
Pace vouă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu