Iubirea este unul dintre cele mai frumoase sentimente...mda, ştiu, sună a clişeu expirat şi enervant. Ceea ce vreau eu să spun în această scurtă postare e că doar ideea de a iubi, de a fi îndrăgostit, de a simţi acei fluturaşi în stomac e frumoasă.
Zilele astea am fost la concertele din cadrul FITS unde m-au încântat Holograf şi Direcţia 5, şi culmea, eu nu-i ascult aproape deloc. Dar cântecele lor, prestaţia lor live, apropierea lor de public încălzeşte şi cea mai rece inimă. Versurile lor te fac să fi mai optimist, mai cu mult curaj, mai sentimental, mai bun, mai darnic. Şi nu trebuie să fi cu "lipitoarea" în braţe ca să fi fericit. Doar ideea de iubire te duce cu gândul la ceva pozitiv. Cânţi cu patos, cânţi şi mai şi dacă ai prieteni pe lângă tine.
Dacă stăm şi gândim, realitatea nu e chiar aşa. Sunt atât de multe variabile în vieţile noastre. Fie suntem solo, sau alergăm după 5 iepuri, tot nu ajungem să cunoştem sentimentul absolut de iubire. Îl cunoaştem doar când găsim sufletul pereche.
Cam atâtica pentru moment...deja sunt cam obosită că dee, mi s-au fript o ţârică neuronii, refăcând un articol (sigur ceva nu va fi bine nici acum).
Sper să vă găsiţi şi voi fericirea...sau măcar distraţi-vă şi bucuraţi-vă de Festivalul Internaţional de Teatru din Sibiu.
Pace vouă! Noapte buna!
luni, 30 mai 2011
joi, 26 mai 2011
şi să nu te scârbeşti...
Zilele trecute mi-a venit şi mie rândul să-mi cumpăr un televizor mare şi frumos căci michidută ă-l mic m-a cam părăsit. După ce l-am cărat singură, singurică 2 etaje, l-am instalat, l-am aranjat şi l-am lăsat mamei în primire.
Când am fost şi eu pe acasă mai butonam şi eu telecomanda în căutarea unui program interesant. Dar a fost o mare dezamăgire.
Fratele meu, mi-a fost de ajuns...plin de telenovele-teleprostele şi nu pe Acasă Tv pe care îl ocolesc de nici măcar sigla nu vreau să i-o văd.
Plin de teleprostele fie turcesti, fie chinezeşti/japoneze/coreene sau ce Doamne-iartă-mă o fi. Deja limba spaniolă e învechită şi românii vor să-şi piardă timpul urmărind nişte clişee de seriale cu acţiune, climax şi deznordământ copiate la indigo. Tot ceea ce se schimbă sunt doar costumele şi limbile.
Sunt scârbită deja de astfel de producţii media, menite mai mult să încuie decât să "descuie" mintea românilor. Nu înteleg de ce asemenea "chestii" ieftine şi de prost gust ocupă atâta spaţiu de emisie.
Nici nu mai stiu ce să mai cred, sau dacă mai vreau să cred ceva sau să mai constat lucruri tot mai nasoale despre naţiunea noastră.
Las' să ni se taie salariile, să crească dările cu 1500% dacă se poate, să fim furaţi de toate lucrurile numai televizoarele să nu ni le mai ia. Că de, atunci nu mai avem "ocupaţie" şi ne-am trezi la realitate jefuiţi de toate.
Nu mai comentez nimic, ci doar vă propun un sondaj pe care îl veţi găsi pe margine.
Încerc să rămân trează, rămâneţi şi voi.
Pace vouă!
P.S. Sorry dacă s-au strecurat greşeli.
Când am fost şi eu pe acasă mai butonam şi eu telecomanda în căutarea unui program interesant. Dar a fost o mare dezamăgire.
Fratele meu, mi-a fost de ajuns...plin de telenovele-teleprostele şi nu pe Acasă Tv pe care îl ocolesc de nici măcar sigla nu vreau să i-o văd.
Plin de teleprostele fie turcesti, fie chinezeşti/japoneze/coreene sau ce Doamne-iartă-mă o fi. Deja limba spaniolă e învechită şi românii vor să-şi piardă timpul urmărind nişte clişee de seriale cu acţiune, climax şi deznordământ copiate la indigo. Tot ceea ce se schimbă sunt doar costumele şi limbile.
Sunt scârbită deja de astfel de producţii media, menite mai mult să încuie decât să "descuie" mintea românilor. Nu înteleg de ce asemenea "chestii" ieftine şi de prost gust ocupă atâta spaţiu de emisie.
Nici nu mai stiu ce să mai cred, sau dacă mai vreau să cred ceva sau să mai constat lucruri tot mai nasoale despre naţiunea noastră.
Las' să ni se taie salariile, să crească dările cu 1500% dacă se poate, să fim furaţi de toate lucrurile numai televizoarele să nu ni le mai ia. Că de, atunci nu mai avem "ocupaţie" şi ne-am trezi la realitate jefuiţi de toate.
Nu mai comentez nimic, ci doar vă propun un sondaj pe care îl veţi găsi pe margine.
Încerc să rămân trează, rămâneţi şi voi.
Pace vouă!
P.S. Sorry dacă s-au strecurat greşeli.
miercuri, 25 mai 2011
Alchimist
Într-o încăpere învăluită în semiîntuneric alchimistul aţipeşte. Ochii îi sunt obosiţi şi greoi. Azi noapte a studiat manuscrise antice prăfuite şi jerpelite în căutarea elixirului vieţii.
Bătrâneţea nu l-a descurajat să fie încă un învăţăcel, ba din contră, chiar l-a ambiţionat.
Sfârşitul lui e pe aproape. A muncit atât de mult şi încă mai are multe de făcut, descoperit. Nu vrea să părăsească lumea asta nici măcar pentru o clipită. Moartea îl sperie, aproape că trmură când aude de acest cuvânt.
Chiar şi când doarme, vede cercuri de trasmutaţii, versete biblice ce sună a blesteme, incantaţii în latină, homunculii desfiguraţi de propriile ratări, ce au fost pe vremuri oameni.
Visele îi sunt coşmaruri, viaţa îi este un coşmar. Zi de zi e vânat de homunculii a căror memorie e pierdută o dată cu sufletul a oamenilor ce au fost odinioară.
Posibilităţi sunt să găsească soluţii asupra dorinţelor sale. Dar trebuie multă muncă... şi să oferi ceva în schimb...şi evident să ai ce să oferi. Dar ce poate să ofere un bătrân senil?
Alchimia funcţionează pe principiul schimbului echivalent...vrei ceva, oferi altceva.
Bătrânul se trezeşte brusc...nu s-a speriat...doar a avut o revelaţie...cu ochii parcă pierduţi, priveşte pereţii mâzgăliţi şi "decoraţi" cu fotografii, scheme, incantaţii, cercuri de transmutaţii incomplete şi imagini ale unor animale mitice de mult dispărute.
Iese ca un fulger din locuinţa sa şi aleagă către lacul mocirlos în căutarea unei vietăţii cu scopul de a fi sacrificată. Prinde o broască râioasă plină de nămol şi repede o bagă într-un borcan.
Se întoarce înapoi şi începe să o tranşeze de vie ca pe restul vietăţilor ce le avea deja în casa sa. Din măruntaiele lor face un soi de licoare cu un gust oribil. Imediat după ce o bea, se repezeşte spre mijlocul camerei şi mută tot ce găseşte în cale, fără să mai ţină cont ca totul se rupe şi se sparge.
Se taie cu briceagul în palma dreaptă şi cu sângele său, cu mâna tremurând desenează cercul suprem de trasmutaţie pentru a dobândi nemurirea mult râvnită. Semne vechi, rune antice sunt dispuse simetric în cerc. În centrul său alchimistul ostenit uneşte palmele dintr-o lovitură şi apoi atinge podeau şi o sărută.
În acel moment casa se luminează puternic. Dar e mai mult. Pe unde trece puternica lumină totul parcă se topeşte.
În final casa e făcută scrum. În mijlocul ei se mişcă o mogâldeaţă înnegrită. Oare ce să fie?
Final
inspiratia când iţi vine
aşterne-o pe hârtie
sigur o s-o uiţi vreodată
şi atunci sigur va fi moartă
P.S. sorry dacă s-au mai strecurat greşeli...
Bătrâneţea nu l-a descurajat să fie încă un învăţăcel, ba din contră, chiar l-a ambiţionat.
Sfârşitul lui e pe aproape. A muncit atât de mult şi încă mai are multe de făcut, descoperit. Nu vrea să părăsească lumea asta nici măcar pentru o clipită. Moartea îl sperie, aproape că trmură când aude de acest cuvânt.
Chiar şi când doarme, vede cercuri de trasmutaţii, versete biblice ce sună a blesteme, incantaţii în latină, homunculii desfiguraţi de propriile ratări, ce au fost pe vremuri oameni.
Visele îi sunt coşmaruri, viaţa îi este un coşmar. Zi de zi e vânat de homunculii a căror memorie e pierdută o dată cu sufletul a oamenilor ce au fost odinioară.
Posibilităţi sunt să găsească soluţii asupra dorinţelor sale. Dar trebuie multă muncă... şi să oferi ceva în schimb...şi evident să ai ce să oferi. Dar ce poate să ofere un bătrân senil?
Alchimia funcţionează pe principiul schimbului echivalent...vrei ceva, oferi altceva.
Bătrânul se trezeşte brusc...nu s-a speriat...doar a avut o revelaţie...cu ochii parcă pierduţi, priveşte pereţii mâzgăliţi şi "decoraţi" cu fotografii, scheme, incantaţii, cercuri de transmutaţii incomplete şi imagini ale unor animale mitice de mult dispărute.
Iese ca un fulger din locuinţa sa şi aleagă către lacul mocirlos în căutarea unei vietăţii cu scopul de a fi sacrificată. Prinde o broască râioasă plină de nămol şi repede o bagă într-un borcan.
Se întoarce înapoi şi începe să o tranşeze de vie ca pe restul vietăţilor ce le avea deja în casa sa. Din măruntaiele lor face un soi de licoare cu un gust oribil. Imediat după ce o bea, se repezeşte spre mijlocul camerei şi mută tot ce găseşte în cale, fără să mai ţină cont ca totul se rupe şi se sparge.
Se taie cu briceagul în palma dreaptă şi cu sângele său, cu mâna tremurând desenează cercul suprem de trasmutaţie pentru a dobândi nemurirea mult râvnită. Semne vechi, rune antice sunt dispuse simetric în cerc. În centrul său alchimistul ostenit uneşte palmele dintr-o lovitură şi apoi atinge podeau şi o sărută.
În acel moment casa se luminează puternic. Dar e mai mult. Pe unde trece puternica lumină totul parcă se topeşte.
În final casa e făcută scrum. În mijlocul ei se mişcă o mogâldeaţă înnegrită. Oare ce să fie?
Final
inspiratia când iţi vine
aşterne-o pe hârtie
sigur o s-o uiţi vreodată
şi atunci sigur va fi moartă
P.S. sorry dacă s-au mai strecurat greşeli...
miercuri, 18 mai 2011
black castle...
Plouă... picuri mari şi reci cad neîncetat pe pielea ta zgribulită. Rătăceşti de multă vreme în ploaia asta întunecată, nici măcar nu-ţi mai aduci aminte când a început calvarul agoniei tale.
Eşti părăsită şi nici măcar nu mai şti cine te-a părăsit.
Zăreşti în faţa ochilor tăi pierduţi un castel. Parcă te trezeşti din visarea ta neagră şi o faclie, o speranţă se naşte în sufletul tău amărât. Te apropi repejor dar şi timid în acelaşi, de el. Te ascunzi după uriaşul bolovan inspectând să vezi dacă zăreşti în el vreo făptură umană. Cu ochii mari cercetezi fiecare ferăstruie a impozantului castel negru.
Nu mai contează dacă e sau nu locuit. Tu repede sari de după bolovan ca un iepure fugind către casă după ce a dispărut prădătorul. Într-o mână îţi iei rochia neagră murdară de noroi şi semizdrenţuită şi porneşti în căutarea unei intrări.
Nu o găseşti. Ca un om orb pipăi piatra rece a zidului şi începi să hohoteşti înnecându-te în lacrimi. Lacrimile tale sunt negre, iar pe obraji s-au creionat dâre de negreală, negreală de la machiajul tău care fusese cândva superb.
Strigi. Sau numai ai scos un murmur. Mai ai oare glas? Nimeni nu-ţi răspunde. Renunţi să mai cauţi intrarea. Te rezemi cu spatele de zid şi încet, încet te laşi în jos. În final îţi iei picioarele în braţe şi împietreşti.
De când rătăceşti aşa?
Ce s-a întâmplat cu tine?
Erai până de curând o domniţă superbă de o frumuseţe răpitoare.
Sau frumuseţea ta e doar un blestem?
Final
inspiratia când iţi vine
aşterne-o pe hârtie
sigur o s-o uiţi vreodată
şi atunci sigur va fi moartă
P.S. sorry dacă s-au mai strecurat greşeli...
luni, 16 mai 2011
ipocriţii merită multe
Zilele trecute au fost unele "formidabile" pentru mine cu fosta mea şefă.
"Domnia" ei a mers saptamana trecută cu mine pe teren să facă o verificare la un chestionar (mă angajasem să fac şi eu un ban de buzunar ca orice student falit). Distinsa doamnă (dacă pot să-i mai spun aşa) care pretinde că face şi muncă de teren e cam picată de pe lună. Nu ştie că de o vreme buuuună troleibuzele nu mai circulă, mai ales că de vreun an, doi nici oraşul nu mai e împânzit cu cabluri. Surioara mea, spui că faci şi munca de teren, dar tu nu circuli cu mijloacele de transport în comun, şi că cele pe bază de curent au ieşit din funcţiune?
Doamna are şi marele defect de a nu a baga omul în seamă când îi explică ceva...eu vorbeam despre autobuzul care merge cel mai aproape de o anumită adresă...ea nu...tre' să se intereseze ea, să faca ea "tot". Şi din seria "eu nu te prea ascult, aud numai ce vreau": eu i-am explicat că aveam o problemă cu anumite adrese, nu că nu le găseam. Credeţi că a auzit? Evident că nu. Dar pentru aia eu am fost mincionoasă, că mi-am bătut joc de adrese, că nu am logică şi lista de laude a tot continuat. Mi-a facut terci nervi. A doua zi mi-a cerut să-i dau raportul, i l-am trimis prin sms. A treia zi am sunat-o sa-i predau materialele sau o măcar o parte din ele. A facut pe indisponibila. Aaaa nu eşti diponibilă? Păi nici eu! Sâmbătă aveam de gând să-mi continui munca, că dee să nu fiu aşa duşmănoasă după ce şi-a permis cam multe. Duminica m-am gândit să mă las de meserie pentru că e o idioată. Când m-am dus să predau lucruşoarele vai dragă nu mai vrea să mă vadă, să mai audă de mine că sunt o mincinoasă, nesimţită şi a mai continuat cu alte multe laude & co. Îmi venea să-i mut faţa din loc dar am zis că nu are rost să mă mai consum cu o frustrată. Acum iar am draci... pentru că femeiuşca mai şi minte de îngheaţă apele. Cică la ultimul proiesc eu nu făcusem niciun chestionar, că defapt ea a inceput unul! Scumpa mea dragă, ceea ce ai făcut tu a fost doar o verificare. Mă rog....Nu mai are rost să continui povestea.
Nu înţeleg de unde vine atâta nesimţire şi neruşinare...de ce unii au impresia că pot să-şi bată joc de munca altora? În loc sa-mi fie recunoscătoare că am ajutat-o să termine un alt proiect ţinând cont că eram chiar la început. Vorba unui amic "toţi nerecunoscătorii să păţescă lucruri nasoale". Pentru că merită.
Nu mai vreau să mai comentez prea mult ci doar să mai adaug versurile unei melodii care mi se potriveşte de minune în momentul acesta.
Mereu am incercat ca sa va fac pe plac,
Mereu m-am straduit, dar voi m-ati ignorat
Nimic nu va convine din tot ceea ce fac
Pentru voi sunt doar un nimeni, de-aia nu mai pot sa tac
Am incercat sa ma uit in jurul meu
Dar sa-nteleg ce se-ntampla...imi e greu
Nu vreau sa vad cum viata trece pe langa mine,
Nu mai pot sa ma prefac ca totul merge bine
Si nu mai vreau sa ma prefac ca totu-i bine
Nu mai pot sa mai suport
Am incercat sa ma mint ca va pasa de mine
Dar pentru voi sunt ca si mort
Tot ce mi se-ntampla pare sa treaca pe langa mine
Fara sa bag de seama totul trece asa cum vine
Si poate eu sunt de vina pentru tot ce mi se-ntampla
Stiu ca situatia mea acum nu-i asa de simpla
Lucruri pe care nu le vedeam acum ma obsedeaza
Si tot ce inainte-mi placea acum ma enerveaza
Si cateodata cad intr-o depresie totala
Care pe zi ce trece ma termina ma omoara
O furie ascunsa adanc ca o simtire
Si-apoi o cutremurare care ma face sa-mi vin in fire
Care ma face sa ma gandesc la lucruri lipsite de sens
Care ma face...pe zi ce trece sa ďnnebunesc.
Si nu mai vreau sa ma prefac ca totu-i bine
Nu mai pot sa mai suport
Am incercat sa ma mint ca va pasa de mine
Dar pentru voi sunt ca si mort, sunt ca si mort...
Ma-ntreb de ce nu pot sa zbor, vreau sa plutesc
Ma-ntreb de ce nu pot sa rad, vreau sa zambesc
Ma-ntreb de ce nu pot sa tip, vreau sa soptesc
Ma-ntreb de ce nu pot sa simt ca-nnebunesc....
P.S.
nu mă intersează nimic acum. Dacă vă mai place ceva din ceea ce fac bine, daca nu şi mai bine dar să nu vă mai daţi cu presupusul în ceea ce priveşte persoana mea, nu trăiţi iluzia că mă cunoaşteţi îndeajuns de bine încât să daţi pronosticuri.
Deja sunt destul ne nervoasă şi nu cred că vă doriţi să mă descarc pe voi.
Şi dacă mai sunt greşeli de exprimare, de ortografie acum nu îmi pasă...am nervi şi punct.
Pace Voua!
"Domnia" ei a mers saptamana trecută cu mine pe teren să facă o verificare la un chestionar (mă angajasem să fac şi eu un ban de buzunar ca orice student falit). Distinsa doamnă (dacă pot să-i mai spun aşa) care pretinde că face şi muncă de teren e cam picată de pe lună. Nu ştie că de o vreme buuuună troleibuzele nu mai circulă, mai ales că de vreun an, doi nici oraşul nu mai e împânzit cu cabluri. Surioara mea, spui că faci şi munca de teren, dar tu nu circuli cu mijloacele de transport în comun, şi că cele pe bază de curent au ieşit din funcţiune?
Doamna are şi marele defect de a nu a baga omul în seamă când îi explică ceva...eu vorbeam despre autobuzul care merge cel mai aproape de o anumită adresă...ea nu...tre' să se intereseze ea, să faca ea "tot". Şi din seria "eu nu te prea ascult, aud numai ce vreau": eu i-am explicat că aveam o problemă cu anumite adrese, nu că nu le găseam. Credeţi că a auzit? Evident că nu. Dar pentru aia eu am fost mincionoasă, că mi-am bătut joc de adrese, că nu am logică şi lista de laude a tot continuat. Mi-a facut terci nervi. A doua zi mi-a cerut să-i dau raportul, i l-am trimis prin sms. A treia zi am sunat-o sa-i predau materialele sau o măcar o parte din ele. A facut pe indisponibila. Aaaa nu eşti diponibilă? Păi nici eu! Sâmbătă aveam de gând să-mi continui munca, că dee să nu fiu aşa duşmănoasă după ce şi-a permis cam multe. Duminica m-am gândit să mă las de meserie pentru că e o idioată. Când m-am dus să predau lucruşoarele vai dragă nu mai vrea să mă vadă, să mai audă de mine că sunt o mincinoasă, nesimţită şi a mai continuat cu alte multe laude & co. Îmi venea să-i mut faţa din loc dar am zis că nu are rost să mă mai consum cu o frustrată. Acum iar am draci... pentru că femeiuşca mai şi minte de îngheaţă apele. Cică la ultimul proiesc eu nu făcusem niciun chestionar, că defapt ea a inceput unul! Scumpa mea dragă, ceea ce ai făcut tu a fost doar o verificare. Mă rog....Nu mai are rost să continui povestea.
Nu înţeleg de unde vine atâta nesimţire şi neruşinare...de ce unii au impresia că pot să-şi bată joc de munca altora? În loc sa-mi fie recunoscătoare că am ajutat-o să termine un alt proiect ţinând cont că eram chiar la început. Vorba unui amic "toţi nerecunoscătorii să păţescă lucruri nasoale". Pentru că merită.
Nu mai vreau să mai comentez prea mult ci doar să mai adaug versurile unei melodii care mi se potriveşte de minune în momentul acesta.
Mereu am incercat ca sa va fac pe plac,
Mereu m-am straduit, dar voi m-ati ignorat
Nimic nu va convine din tot ceea ce fac
Pentru voi sunt doar un nimeni, de-aia nu mai pot sa tac
Am incercat sa ma uit in jurul meu
Dar sa-nteleg ce se-ntampla...imi e greu
Nu vreau sa vad cum viata trece pe langa mine,
Nu mai pot sa ma prefac ca totul merge bine
Si nu mai vreau sa ma prefac ca totu-i bine
Nu mai pot sa mai suport
Am incercat sa ma mint ca va pasa de mine
Dar pentru voi sunt ca si mort
Tot ce mi se-ntampla pare sa treaca pe langa mine
Fara sa bag de seama totul trece asa cum vine
Si poate eu sunt de vina pentru tot ce mi se-ntampla
Stiu ca situatia mea acum nu-i asa de simpla
Lucruri pe care nu le vedeam acum ma obsedeaza
Si tot ce inainte-mi placea acum ma enerveaza
Si cateodata cad intr-o depresie totala
Care pe zi ce trece ma termina ma omoara
O furie ascunsa adanc ca o simtire
Si-apoi o cutremurare care ma face sa-mi vin in fire
Care ma face sa ma gandesc la lucruri lipsite de sens
Care ma face...pe zi ce trece sa ďnnebunesc.
Si nu mai vreau sa ma prefac ca totu-i bine
Nu mai pot sa mai suport
Am incercat sa ma mint ca va pasa de mine
Dar pentru voi sunt ca si mort, sunt ca si mort...
Ma-ntreb de ce nu pot sa zbor, vreau sa plutesc
Ma-ntreb de ce nu pot sa rad, vreau sa zambesc
Ma-ntreb de ce nu pot sa tip, vreau sa soptesc
Ma-ntreb de ce nu pot sa simt ca-nnebunesc....
P.S.
nu mă intersează nimic acum. Dacă vă mai place ceva din ceea ce fac bine, daca nu şi mai bine dar să nu vă mai daţi cu presupusul în ceea ce priveşte persoana mea, nu trăiţi iluzia că mă cunoaşteţi îndeajuns de bine încât să daţi pronosticuri.
Deja sunt destul ne nervoasă şi nu cred că vă doriţi să mă descarc pe voi.
Şi dacă mai sunt greşeli de exprimare, de ortografie acum nu îmi pasă...am nervi şi punct.
Pace Voua!
luni, 9 mai 2011
ce descoperire am facut! :))
Azi dimineaţă am ajuns acasă după un weekend tumultos din Serbia, petrecut la un festival medieval in apropiere de Uzice. Ţara e interesantă, am să vorbesc despre ea şi experienţa de acolo altă dată.
Am făcut ceva cercetări, adică am tras-o pe mama de limbă. Ştiam ceva că aş avea sămânţă de bulgăroaică din partea bunicii din partea mamei, dar nu ştiam mare lucru din partea bunicului. Dar am aflat că am şi ceva sămânţă de sârboaică :D yeee...sămânţă de sârboaică...am fost în Serbia...deci yeeee:))...
Mai trebuie să fac ceva cercetări în partea tatălui şi poate mai găsesc eu ceva sămânţă străină. Dar în fine...lucrurile astea azi nu prea mai au sens. Sunt româncă, de Bulgaria şi Serbia chiar nu mă leagă cine ştie ce lucru, ci doar fuga în Serbia.
Ce să vă mai spun, sunt frântă de oboseală şi mai târziu am să vă împărtăşesc mai multe despre experienţa din acest weekend.
Pace vouă!
see u soon
Am făcut ceva cercetări, adică am tras-o pe mama de limbă. Ştiam ceva că aş avea sămânţă de bulgăroaică din partea bunicii din partea mamei, dar nu ştiam mare lucru din partea bunicului. Dar am aflat că am şi ceva sămânţă de sârboaică :D yeee...sămânţă de sârboaică...am fost în Serbia...deci yeeee:))...
Mai trebuie să fac ceva cercetări în partea tatălui şi poate mai găsesc eu ceva sămânţă străină. Dar în fine...lucrurile astea azi nu prea mai au sens. Sunt româncă, de Bulgaria şi Serbia chiar nu mă leagă cine ştie ce lucru, ci doar fuga în Serbia.
Ce să vă mai spun, sunt frântă de oboseală şi mai târziu am să vă împărtăşesc mai multe despre experienţa din acest weekend.
Pace vouă!
see u soon
marți, 3 mai 2011
hai sa ducem totul la extreme...
Suntem oameni, mai greşim...şi de foarte multe ori fără intenţie. Recunoşti, încerci să-ţi repari greşeala şi ăla de lângă tine ce face...încă se simte eclipsat de tine (mereu a fost) şi îţi poartă sâmbetele. Nu numai că îşi arată frustrarea sa nelimitată şi se comportă ca un om bolnav psihic dar mai e şi patetic când spune că a trecut mai departe şi că speră la ceva mai bun. După ce pretinde că încă sunteţi prieteni mai e şi ipocrit şi-ţi cere să-i faci un "favor", gen "fă tu munca şi eu culeg laurii".
Deja mi-e scârbă. Oamenii de genul ăsta sunt jeguri la propriu, frustraţi de incapacitatea lor de a face ceva. Dragilor, sunt poate naivă dar nu proastă. Nu sunt născută ieri şi nici nu o să vă ofer satisfacţia de a câştiga ceva pe nedrept. Nu vă meritaţi respectul, parveniţii ca voi nu merită.
Cam atât pe scurt, deja mi-e greaţă să-mi dau seama de ce există şi felul ăsta de oameni. Postarea asta nu e una chiar asa generală, ci mai degraba adresata unei anumite persoane. Nu am chef să mă confrunt cu tine pentru că nu meriţi efortul. Mi-e silă de tine dar pentru aceea nu mă răzbun, căci răzbunarea e arma prostului. Ceea ce am scris aici e doar un mare PA pentru tine. Nu am nevoie de nicio explicaţie de la tine, tu nici atât de la mine. Ştiu exact ceea ce eşti, şi nu pretinde că tu mă cunoşti pe mine. Şi faptul că nu te confrunt nu înseamnă că sunt o laşă... pur şi simplu nu meriţi aşa ceva.
Pace ţie!
Şi vouă de asemenea...aveţi grijă pe cine aveţi alături...
poate ca e aiurea postarea asta dar deja era prea mult venin strâns... acum sunt mai uşurată...mersi fain încă îmi citiţi ofurile mele
Deja mi-e scârbă. Oamenii de genul ăsta sunt jeguri la propriu, frustraţi de incapacitatea lor de a face ceva. Dragilor, sunt poate naivă dar nu proastă. Nu sunt născută ieri şi nici nu o să vă ofer satisfacţia de a câştiga ceva pe nedrept. Nu vă meritaţi respectul, parveniţii ca voi nu merită.
Cam atât pe scurt, deja mi-e greaţă să-mi dau seama de ce există şi felul ăsta de oameni. Postarea asta nu e una chiar asa generală, ci mai degraba adresata unei anumite persoane. Nu am chef să mă confrunt cu tine pentru că nu meriţi efortul. Mi-e silă de tine dar pentru aceea nu mă răzbun, căci răzbunarea e arma prostului. Ceea ce am scris aici e doar un mare PA pentru tine. Nu am nevoie de nicio explicaţie de la tine, tu nici atât de la mine. Ştiu exact ceea ce eşti, şi nu pretinde că tu mă cunoşti pe mine. Şi faptul că nu te confrunt nu înseamnă că sunt o laşă... pur şi simplu nu meriţi aşa ceva.
Pace ţie!
Şi vouă de asemenea...aveţi grijă pe cine aveţi alături...
poate ca e aiurea postarea asta dar deja era prea mult venin strâns... acum sunt mai uşurată...mersi fain încă îmi citiţi ofurile mele
Abonați-vă la:
Postări (Atom)