Fake life

Viaţa cotidiană a individului de cele mai multe ori este banală, poate chiar patetică. Dar pentru a scăpa de eticheta de om şters care nu are nimic de spus îşi creează un avatar menit să-l facă fericit.
Facebook e singurul loc în care vorbeşti singur cu pereţii. E locul unde te amuzi pe seama copilelor de 13 ani  ce postează citate (i)mature despre draaagoste, suferinţă, de dorul "prinţului", experenţă de viaţă...ăăăă, care experienţă?Pe unde aţi pierdut păpuşelele fetiţelor?
Tot pe aici îi găsim pe pierde-vară, cei care se bagă în seamă cu toată lumea, mai ales cu aia "bună", pseudo-vedete sau nulităţi cu gura mare. O altă categorie sunt cei care iubesc să afişeze cât de umblaţi sunt în lume, fac mii de check in-uri. Mai vezi câte o poză gen "am ajuns şi eu la Paris, pozez şi eu ca o vită".
Sunt oameni care fac din facebook un instrument a face ciudă "duşmanilor", foştilor iubiţi "uite bă boule, eu nu mai sunt single! Acum oftică-te!!!" şi boul răspunde: se ţucă cu o ţoapă şi se pozează, doar o imagine face cât o mie de cuvinte...
Eu sincer m-am cam plictisit de facebook, aproape că mi-aş desfiinţa profilul. Nu o fac totuşi, pentru câţiva oameni pe care nu-i pot contacta decât aici, mai aflu o ştire, mai aud de un eveniment şi nu în ultimul rând îmi aduce aminte zilele de naştere. Ruşinică mie că zic aceeaşi urare la 5 inşi care şi-o sărbătoresc în aceeaşi zi.
Să nu mai zic că deja sunt sătulă până peste cap şi de restul mizeriilor de zi cu zi. Am început să cam refuz lumea în care trăiesc, sunt pe zi ce trece tot mai ursuză, mai prost dispusă, mai mizantropă. Poate e de vină piciorul. Mi-ar mai trebui un baston şi să fiu mai nepăsătoare şi-aş fi House în varianta feminină:)) somn uşor, băh!!!

capete seci...

unii oameni nu ştiu să se oprească din ce ştiu mai bine să facă...să te enerveze până la culme, până la colaps, până cedezi nervos...dacă nici măcar somnul după schimbul 3 nu poţi să ţi-l mai faci sănătos...când cer să fiu lăsată în pace vreau să fiu lăsată în pace...altfel nu va fi bine pentru nimeni...va veni ziua în care obiectele din apropierea mea vor prinde viaţă şi vor trăi cu scopul de a închide meliţa care irită într-un mod insuportabil...nu o să ma simt bine deloc în ziua respectivă, o să fie o zi pierdută....vreau să dorm şi să nu mă mai trezească nimeni că nevoia îl ia...cu dedicaţie specială, stresului meu cel de toate zilele.

waiting for monday...

e ciudat cum unele lucruri îţi pot influenţa buna dispoziţie deşi nu are legatură directă cu tine...o cale de rezolvare nu există decât luni...până luni mai e vreme dar parcă nici nu vrei să treacă timpul atât de repede mai ales după o săptămână care a fost de groază şi totul a ieşit pe dos...mă rog, totul s-a întors cu partea dorsală în sus...ori trec eu printr-o perioadă sensibilă şi sunt tare pesimistă...astept totuşi ziua de luni...nu de alta dar vreau să-mi ridic coletul cu tricoul pe care mi se pusese pata...de luni sper să-mi meargă ceva mai bine şi la lucru şi mami meu să fie bine...să nu aibă nimic grav...până atunci am să vegetez în casă să recuperez nopţile(de coşmar) în care am servit "patria". vreau un somn sănătos, să visez chestii mai drăguţe...nu mai vreau să mă mai trezesc buimacă fiindcă nu ştiu unde sunt, acasă sau la lucru

până data viitoare...pace vouă...eu în weekend cam dorm...mă trezesc numai dacă mă scoateţi voi afară din bârlog:))

travel...

După o săptămână de muncă o ieşire din oraş a fost bine meritată. Făgăraşul a fost prima opţiune, oraş aflat în plin festival nu ştiu cât la 100 pot spune că era medieval. Cetatea, cam toată în şantier, nu prea era accesibilă în toate cotloanele. În afara ei, plin de tarabe cu lucruşoare de tot felul, o "tabară" a unor "prieteni" de-ai mei "medievali". Majoritatea s-au strâmbat la "apariţia" mea ca turist pe acolo. Am avut intenţia să îi salut dar nu puteam să fac acest lucru fiind întâmpinată de privirile viperine şi pline de ranchiună de parcă le-aş fi făcut ceva. Oricum mi s-ai părut superbe lebedele de pe şanţul umplut cu apă ce înconjura cetatea şi nu ma mai săturam să le fotografiez. Caii de asemenea erau superbi, păcat că am surprins un călăreţ care trăgea din pipă...acum ce să-i faci... trăim în secolul XXI, nu putem scăpa chiar de toate obiceiurile. De neuitat sunt primele impresii...mai întai biserica în construcţie cu mult aurita cupolă aurită ce-mi amintea de palatele ţigăneşti din Drăgăneşti-Olt, şi omul nevoile în văzul lumii fără să-i pese cât de puţin. De aici m-am ales cu un mic suvenir, un medalion cu un şnur care s-a şi rupt la prima tentativă de a-l pune la gât:))
Cea de-a doua destinaţie a fost Bâlea Lac...pot spune că experienţa a fost senzaţională numai că m-a cam omorât drumul plin de serpentine...am avut parte şi de ceva senzaţii tari. Tiroliana (sper să nu o fi botezat) s-a dovedit a fi un leac pentru frica de înălţime, chiar dacă am urlat niţel şi am închis ochii de frică. Am supravieţuit, deci voi mai încerca. Peisajul montan, aerul de munte...totul a fost absolut superb...şi încă mai vreau acolo...
Multe lucruri au fost frumoase...şi multe vor rămâne nespuse pentru că aşa trebuie să fie...păcat că la finalul călătoriei am fost cam "bolnavă". Data viitoare îmi voi lua măsuri de precauţie...

pace, pace între două dobitoace...

Ştiţi voi, în copilărie când ne certam la un joc sau ceva de genul aveam tot un joc care, cam de fiecare dată, închidea gura ambelor părţi: "pace, pace între două dobitoace. dobitoaca cea mai mare esti chiar tu. dobitoaca cea mai mică...". Azi am avut buna intenţie de a împăca doua căpăţâne. Într-un final nu am ajuns decât să mă enervez la culme mai ales că de ambele părţi "duhnea" a prostie omenească şi lacune de logică şi argumentare. Le-am luat pe amandouă cu ideea că "deşteptul cedează". Ce să funcţioneze frate, cine naiba să cedeze! Am încercat să le determin să nu-şi mai aducă reproşuri ce nu au legătură cu subiectul dezbătut. Ştiu ele mai bine fiindcă sunt coapte! cică! :)). Mi-am băgat picioarele, nu mădularul fiindcă nu sunt purtătoare de aşa ceva (nu le înţeleg pe femeile care înjură şi-şi bagă şi scot tot ce n-au) şi am zis să facă cum vor numai să nu mai aud balamuc să mă scoată pe mine din sărite...
Îmi venea să le aplic jocul acela din copilărie, dar ştiam că nu are deloc efect. Mă alegeam pe cap cu 2 guri slobode si oltene pe deasupra. De ce adulţii nu mai pot fi ascultători ca în copilărie când se ceartă ca "bitangii"? 

shame...

de o vreme încoace simt aşa un dezgust pentru tot. o parte din vină (nu foarte mult) l-a avut şi ghinionul care m-a urmărit.
nu ştiu dacă ghinionul e ceva caracteristic poporului român, ori şi-o face cu mâna lui.
lupta ce se dă în clasa politică românească nu e altceva un război pentru interese personale care însă ne ustură urât pe noi, oamenii de rând. da' parcă noi suntem şi mai dobitoci...ieşim în turmă pe ger, ne strigăm oful şi păsul dar nu ne facem datoria de cetăţeni. se pare că astă iarnă nu ne-au clănţănit destul dinţii în gură, dar ne-am topit rău în vacanţă ori am leşinat  pe drumul spre votare dar în bumţi-bumţi pub ne-am putut deplasa.
mi-e aşa o ruşine. eu am făcut tot ce am putut pentru schimbare, dar sunt un singur om într-o masă indiferentă la mizeria în care ne scăldăm cu atâta pasivitate. mi-ar fi ruşine să fiu în ţară străină şi să spun că sunt româncă.
în orice caz ţara noastră e ţara tuturor posibilităţilor. La referendum ambele tabere s-au declarat câştigătoare.  una din cauza nepăsării noastre, cealaltă că rezultatul nevalidat a coincis cu dorinţa lor. mda...

pace vouă!

isterie de vară

"vara nu dorm, vara nu dorm..." toată ziua pe unde merg (şi nu sunt tare plimbăreaţă pe vremea asta caniculară) aud melodia asta stresantă a "Conectorului". parcă mă apucă toţi dracii, mai ales când mai fac câte o noapte albă de stau cu ochii pe pereţi şi a doua zi îmi lălăie de-mi bubuie capul. o zi am fost şi eu la ştrand în vara asta şi în fiecare oră toţi "kissomanii" se delectau cu melodia asta şi altele, care la fel se repetau oră de oră.< butonez telecomanda. din 4 canale de muzică pe trei canale "Conectorul" nu are somn. "imnul" verii a devenit la un moment dat şi subiect de banc pe facebook. ce să mai zic...eu vara nu dorm de căldură, din cauza durerilor de cap şi a ieşirilor nocturne ocazionale (mai bine m-aş simţi dacă n-aş dormi din cauza ultimului motiv menţionat).

picaj...

pică vieţi din cer...aparate de zbor parcă se prăbuşesc mai des în lunile de cuptor. îmi doresc să nu mai zbor, să nu mai sar în gol pentru adrenalină...nimic nu mai e stabil. picăm pe stradă de căldură, a tot picat guvernul.
totul cade, se prăbuşeşte, se răstoarnă, se duce dracu tot.
pică leul, iar floarea noastră imaculată, clasa politică, e pasivă, e mai mult preocipată pentru "ciolan".
circul suprem a fost în ultima vreme. Ponta "copy-paste", "jos Băse" este pe buze din nou, Năstase e la zdup.
altă comedie: "amorul interzis de la Enescu", "ciuculete în război cu fii", "zăvo + pepe = war forever" şi restul.

poate că nici eu nu sunt pe un drum foarte bun dar prefer să merg pe orizontală decât să încerc să mă înalţ acolo de unde sigur voi cădea. încerc să menţin cursul să nu plutesc în derivă sau că fiu în picaj.

nightmare...1st part

azi am scăpat de primul hop al licenţei. zilele trecute aproape că mă dădeam cu  capul de pereţi doar, doar îmi intră 2000 de pagini de bibliografie, ori îmi reamintesc poveştile de la cursurile la care dormeam pe jumătate.
după trei ore de chinuit talentul şi înflorind teorii şi o plimbare mult prea însorită au urmat 4 sau 5 ore de somn de refacere...nu de alta dar vechile probleme cu sinuzita au revenit şi dacă nu mă refaceam cu orele de somn luam calea spitalului ca o altă colegă...(sper să fie bine şi să nu fi ajuns la zeamă de cuţit).
somnul a fost bun...însă nu am scăpat de coşmarul licenţei...încă mă visez pe coridoarele "întunecate" ale facultăţii şi mă bântuie coordonatorul de licenţă...de vină o fi fost durerea de cap însă tot mi-e teamă de bau-bau, comisia. o aştept să mă desfiinţeze cu tot cu licenţă, însă nu am niciun motiv să am această teamă. probabil sunt de vină visele de coşmar pe care nu mi le amintesc.
să vină o dată ziua de joi să scap definitiv de toată agitaţia, să trec cu bine de bau-bau şi să curgă, la naiba ofertele de muncă cum veneau atunci când mă omoram cu licenţa.
să îmi ţineţi pumnii, să nu îmi bântuiţi visele şi sper să ne vedem la berulă atunci când dau de bănuţi.

tam-tam

văd sunt oameni care adoră să trăiască în zgomot. nu suportă să stea o zi fără să nu înţepe pe cineva care gândeşte diferit.
oamenii ăştia sunt foarte agitaţi, obositori şi te bagă în rahaturi fără să vrei tu. oamenilor acestora eu le-am dat eject din viaţa mea, de cele mai multe ori într-un mod mai puţin plăcut deşi nu mi-am dorit deloc asta. atâta timp cât nu suportă adevărul gol-goluţ şi nu-l recunoaşte ca atare, ba mai mult te pun la zid că ai îndrăznit să-l expui, nu trebuie luaţi în serios. aceştia nu reprezintă o înteligenţă supremă, o entitate la care poporul de rând să se raporteze.
într-un final nu ai să cunoşti decât nişte banali profani dornici de ieşit din anonimat, puşi pe fapte mari, dar numai cu gura, tari în clanţă, cu un limbaj ambiguu pe care nici ei nu-l înţeleg, ori limbaj de semi-bodegă ori de mâncător de seminţe.
am crezut că am încheiat orice discuţie cu astfel de personaje, dar se pare că ei continuă să facă spectacol în jurul lor, să încerce să facă un eveniment. nu vreau altceva decât linişte, să pot să-mi limpezesc mintea. mă aşteaptă un alt examen al vieţii, care în momentul de faţă e crucial pentru viitorul meu.
cei care vă recunoaşteţi în descriere am nişte rugăminţi pentru voi: nu vreau niciun răspuns de la voi, chiar vreau să mă scutiţi de prezenţa voastră, căutaţi să vă schimbaţi dacă tot tânjiţi după respect. drumul vostru  merge spre ratare şi doar o schimbare de atitudine şi judecarea lucrurilor cu înţelepciune poate să vă ajute.

fără mare tam-tam...pace vouă!

P.S. fără nicio legătură...My Immortal

c'mon girl!

zilele le număr pe degete...până la bani, până când trebuie să mă înscriu la licenţă, până când o dau...chiar şi până Tuborg Greenfest...la care cu siguranţă nu ajung...vreau multe însă nimic din ce îmi doresc nu se poate realiza.
la capitolul bani stau groaznic, am fost uşurată de ei cu ajutorul facturilor de parcă m-ar fi taxat pe 3 luni de iarnă, cu drăgălaşa mea licenţă pe care credeam că nu o s-o mai termin...
deşi am împrăştiat cv de nici nu mai ştiu pe unde, ceva de lucru nu mi-am găsit...aveam mai multe oferte când lucram de zori la licenţă.
sunt aproape de o stare depresivă, mă enervează tot...inclusiv că nu sunt lăsată să dorm şi atunci când apuc.
maybe I need some help...dar cum...
pfff...gândul că nu o sa ajung la Evanescence...arrr...şi îi ador de când eram "chitoc"...în special pe Amy Lee...nu mă sponsorizează şi pe mine cineva? e pentru o cauză nobilă:)) faceţi un copil fericit!

deja-vu...leave me alone

se întâmplă să ai senzaţia că retrăieşti aceeaşi experienţă. aceeaşi durere de cap, aceeaşi stare de rău, până şi aceeaşi furie.
nevoia de a fi lăsat în pace e crud să o retrăieşti, e nemilos să vezi că liniştea din nou ţi-e refuzată. doar strigătul pare mai mare, neliniştea şi mai adâncă şi furia fără de margini. constant o figură o văd de fiecare dată şi feţe diferite, aceeaşi oameni.

Diva's...

căutând ieri ceva remedii pe net pentru o pârleală la ştrand, am citit o chestie funny de pe blogul lui Cabral, legat de duduiele ce se încuie în solar pentru un bronz de milioane. frumuseţea cere sacrificii. sacrificii fac şi divele pop, alteori lucrurile le scapă din mână. o dată idolul adolescenţilor, azi mai mult o umbră a ceea ce a fost, cu ceva reveniri dar niciodată suficiente pentru a fi ce a fost - Britney Spears. aceeaşi soartă a avut-o şi Christina Aguilera. Prima mai are câte un pic de noroc şi la fiecare noroc mai şi gafează. Aguilera s-a făcut cât casa şi o mai şi arată.
erau dive, aproape că erau idolii adolescenţei mele, mi-e dor de muzica lor, dar parcă nu-i.
divele aproape întruchipau perfecţiunea: fericite, împlinite, cu lumea la picioare. what can I say...aparenţele înşeală.
când Britney a dat rateruri în viaţa personală, cariera muzicală a intrat în declin...a fost de râsul tuturor.
o melodie şi un videoclip care ilustrează perfect viaţa acestora e Everybody's fool de la Evancescence. la momentul apariţiei s-a lansat acuza că ar fi fost copiat după videoclipul piesei Everytime a lui Britney. poate că există câteva asemănări însă mesajul şi ideea în sine sunt diferite. în realitate nu face decât să expună adevărata viaţa a idolilor, să realizăm că în spatele zâmbetelor perfecte există numai minciuni.
ce pot să spun mai mult? There's nothing better than a GOOD LIE!...asta spune Amy Lee în videoclip, solista rock, preferata mea din liceu...şi cum aşteptam anişori pâna la lansarea următorului album...regret că nu pot ajunge la concertul trupei...altă dată...sper doar să se îndrăgostească de a noastră Românică şi să revină cât mai repede.
pentru moment cam atâtica...mai stau la umbră cât mai pot, sper numa' să se calmeze şi pielea mea de homar  făcut la cuptor, asta numai până mâine...altă umblătură....
până atunci  let' rock with Evanescence...Everybody's fooooooooooooool!

who the hell is guilty?

nu îmi place politica deloc dar găsesc câteodată câte o parte amuzantă. în urma dezastrului de la alegerile locale, portocalii, acum înverziţi, au încercat să găsească vinovatul/vinovaţii. no, tulai doamne cine-o fost de vină? "udreo, în timp ce tăiam pensii şi salarii tu îţi arătai decolteu!". "ce mă, aţi uitat că aţi vrut posturi pentru amantele voastre?"
nu mai nici pic de iubire pe lumea asta? vaaai! nu mai are rost să mai spun cum mai este clasa politică actuală. până atunci vă las să vă delectaţi cu ceva de la Blue (foarte tari pe vremea aia când eram adolescentă). păcat că n-am găsit o parodie, era mai potrivit pentru ai noştrii politicieni.

nu fă aceleaşi greşeli...

...pe care le-am făcut eu. omul cât trăieşte tot învaţă, dar când eroarea de judecată te conduce pe un drum care te determină să ratezi tot ce e mai frumos, să ratezi să trăieşti, să simţi cu adevărat, nu poţi rămâne indiferent.
nu e momentul să se trăiască în visare şi speranţe deşarte că celălalt va face ceva ca să fii tu fericit. oamenii de lângă tine ar trebui să fie cei pentru care trăieşti dar asta nu înseamnă că trebuie să fii inactiv, să aştepţi ca cei neînţelegători cu tine să te înţeleagă fără ca tu să nu faci nimic, să tânjeşti doi ani ca să fi cu cel iubit. astfel aşteptarea şi tânjirea sunt în van.
am avut aceeaşi problemă în trecut şi încă mă lupt cu rămăşiţele vechiului eu. nu sunt un om perfect, am greşit şi voi mai greşi, însă învăţăturile câştigate până acum îmi vor face alegerile să pară mai uşoare. am pierdut multe, am pierdut oameni dar nu mă vor împiedica să merg mai departe. durerile le resimt încă puternic şi se vor intensifica dacă văd că cineva face aceeaşi prostie ca mine.
sunt însă întristată când mă lovesc de zidul încăpăţânării. văd că acei oameni se complac parcă în situaţia lor. să aştepţi ani ca familia să înţeleagă că tu iubeşti un om şi că vrei să-ţi trăieşti cu el până la sfârşitul vieţii, ori să aştepţi ca omul pe care îl iubeşti în taină să îţi răspundă la sentimente fără ca tu să faci ceva...
poate că mi-am ales greşit cauzele pentru care să-mi spăl păcatele mele. într-un final cauza pentru care lupt rămâne propria mea persoană. sfatul meu pentru ea: viaţa merge mai departe. deja mă simt mai bine...e nevoie doar de răbdare...merg mai departe în ciuda sentimentelor...

înapoi la realitate...

viaţa e făcută să fie trăită. dar după ce murim cui rămânem? în tradiţie, sufletul nemuritor fie rătăceşte printre cei vii, fie ajunge în locul potrivit faptelor sale.
nu ştim dacă aşa se întâmplă cu adevărat. ştim doar ce se întâmplă în realitatea noastră. după moarte sufletul trăieşte în conştiinţa noastră, a celor rămaşi vii.
cei mai mulţi morţi rămân la un moment uitaţi, uitaţi râmân şi cei vii, numai că aceştia pot simţi durerea şi constată mai devreme cruda realitate. uitarea şi înstrăinarea de cei dragi încă din timpul vieţii nu face altceva decât să ducă la moartea sufletului. astfel se face că  avem de-a face cu un suflet mort umblător. acesta are o gazdă cam nesuferită, încă neexpirată. sufletul mort umblător hoinăreşte la fel ca cel mort de-a binelea, şi simte durerea care e dublată de corpul infectat de existenţa patetică.
sufletul mort umblător se învârte în cerc. când găseşte ceva bun pentru el, atât de mult îl studiază şi se învârte în jurul său până ajunge de unde a plecat: la starea de nimic şi fără ce a găsit, a ajuns înapoi la realitate sau cum zice Amy Winehouse, Dumnezeu să o ierte, Back To Black

in vino veritas

se pare că eforturile mele din ultima vreme nu au rămas neobservate. practic am depasit etapa de amator si am devenit ceva mai experimentată într-un domeniu plin de migală, nervi întinşi şi câteodată stresant. voi avea ocazia de a încerca să văd dacă am şi o latură mai pedagogică. pentru moment nu dau prea multe detalii, totul e  proiect, însă sper că va fi o frumoasă "aventură"

pot face faţă...

de câte ori trebuie să am parte de dezamăgire din partea oamenilor? de ce trebuie mereu să zâmbesc fals şi să mă prefac că nu citesc pe faţă eterna minciună? văd dincolo de aparenţe, citesc dincolo de ascunziş şi nu pot ignora viaţa dublă. de ce ne complicăm vieţile? ascunzându-ne adevărata natură nu facem decât să rănim nevinovaţi.. adevărul de eliberează, nu încarcă conştiinţa şi nu ai nevoie să-ţi aduci amintea de prea multe lucruri decât de cele pe care le simţi.
plutesc în derivă până când voi da de oameni sinceri. voi când veniţi?

urăsc România tot mai mult...

tot mai multă dezamăgire cunosc...trăiesc într-o ţară în care drepturile nu mi se respectă... cu ceva vreme în urmă am facut o sesizare la ITM împotriva foştilor meu angajatori care nu şi-au respectat angajamentele. Primesc în sfârşit un răspuns de la Bucureşti (căci de acolo e firma) care sună ceva de genul : "la adresa.... nu a putut fi contactat niciun reprezentant al acestei societăţi. Totodată, înştinţarea transmisă la adresa menţionată mai sus a fost returnată instituţiei noastre cu mentiunea destinatar mutat. Menţionăm că S.C. "X" nu figurează la registrul comerţului cu niciun punct de lucru declarat". Sigur...în realitate pe vremea când lucram acolo "bucureşteanul" care mai degrabă este un cetăţean german escroc, avea în administrare 40 de standuri.
nu am vreme şi bani de cheltuit să-mi recuperez ce îmi este de drept. mă costă foarte scump. o modalitate ar fi să-mi calc pe inimă şi să mă mut o vreme la Bucureşti să urmăresc eu însumi activitatea la locul de faţă şi apoi să demasc una din sutele de mii de escrocherii care duc poporul român la sapă de lemn. suntem furaţi şi minţiţi mult prea mult. degeaba tot batem tobele de corupţia de la nivel înalt, dar totul porneşte de jos, de la firme necunoscute prin care se spală munţi de bani. noi suntem de vină, e de vină şi sistemul în care trăim. nimic nu se vindecă, ci se extinde ca o plagă asupra noastră care ne sufocă. aş fi vrut să mă nasc în altă epocă, nu atât de infamă ca aceasta. eu mai aştept minuni deşi nu mai cred în ele

so sad...

o linişte adâncă şi tristă. e liniştea pe care nu ţi-o doreşti. telefonul nu mai sună de zile întregi...nici măcar cei de la Orange nu mă mai deranjează cu ofertele şi concursurile lor.
liniştea asta doare. am fost căutată atâta timp cât a fost nevoie de mine.
poate că îmi mai doresc şi eu să schimb o vorbă...God damn it! I'm a human being!!!
e trist cum oamenii te lasă baltă. te lasă baltă din laşitate, din indiferenţă şi nepăsare şi multe alte motive greu de înţeles.
nu mă mai căutaţi dacă singurul vostru motiv este că aveţi nevoie de un favor! n-o să mai am nevoie de voi sons of bitches!!!

deja mă doare capul

nici bine nu te-ai trezit că deja mă şi doare capul.
Da, mi-l faci iar calendar!
urăsc să găseşti mereu numai la mine un mare haos. poate că sunt haotică dar "lucrurile" mele le găsesc din prima fiindcă haosul meu e bazat pe logică.
când încep să caut ceea ce am nevoie înseamnă că spaţiul mi-a fost perturbat de elemente străine, de persoane care muncesc titanic să mă schimbe, să devin o clonă a ideilor lor personale şi lipsite de sens şi logică. Nu tu argumente pertinente, nu tu idei să pună punctui pe I, doar vorbărie goală şi circ. N-am probleme mentale, căci nu încep şi urlu din senin în parc cand cineva nu-mi împărtăşeşte ideile. dacă mi se pune adevărul în faţă îl iau ca atare şi văd ce e de făcut. sunt doar obosită de "elementele" care îşi închipuie că mă cunosc de parcă ar fi trăit cu mine 20 de ani. alti au trăit atât cu mine şi au trăit degeaba. nu mai înghit închipuiţii care cred că cunosc mintea umană şi fac o facultate de 2 bani, nu profesează dar se cred mari specialişti.
mi-e scârbă de oamenii disperaţi să iasă din mediocritatea lor făcât circ ieftin exact acolo unde nu-şi are locul. limbajul pompos nu mă caracterizează, văd că acest aspect îi preocupă pe aceşti oameni dornici de afirmare, neah, îţi dă un aer mai sofisticat.
nu mai vreau ca dimineaţa şi toate zilele să-mi fie stricate de astfel de "făpturi" înzestrate cu darul de a te enerva la culme si apoi să te aducă până la a îndesa un pumn mic şi finuţ într-o gură spurcată care nu mai tace fiindcă i s-a "stricat" discul.
deja sunt enervată până la culme şi o sa ajung să păruiesc şi o să jupoi în mod constant. dacă aş avea o telecomandă pentru tot ce mă înconjoară aşa aş da un "off" bazaconiilor supărătoare. mai bine v-ati muta pe Pluto. acolo e prea linişte şi e nevoie de voi!!!

oi de camerun:))

am găsit un site "fain" despre oile de camerun. trăiesc cu impresia că cel care a făcut site-ul nu ştie o boabă de română. cel mai probabil a fost ajutat de sfântul Gogu traducătorul. enjoy!!!

"OI DE CAMERUN NU TREBUIESC TUNSE

OI DE CAMERUN PRODUC DE DOUA ORI PE AN MIEI -DE REGULA CATE DOUA PE FATARE

BERBEC DE OI DE CAMERUN STAU PE TOATA PERIODA ANULUI CU FEMELE

PRELUAM MIEI LA VARSTA DE 3 LUNI

OI DE CAMERUN NU SUNT PRETENTIOS

OI DE CAMERUN AU CONSUM DE FURAJ REDUS FATA DE OI ROMANESC

NU AU NEVOIE DE GRAJD - LE TREBUIESC DOAR UN SAIVAN

CARNE DE OI DE CAMERUN ARE COLESTEROL REDUS

CARNE DE OI DE CAMERUN NU ARE MIROSUL TYPIC DE OIE

PRIMUL CONTRACT DE PREKUARE MIEILOR DE OI DE CAMERUN SE INCHEIE PE TERMEN DE 5 ANI."

e pasiv...

Postul Paştelui... toată lumea se străduieşte să fie pioasă, să se "îngrijească" de suflet. Măcar dacă ar face-o ca la carte!
Este o aşa ipocrizie, cel puţin babele asta ne şi arată. Vin pe la uşi în prag de Paşte tot felul de sectanţi dornici să te convingă să-ţi "găseşti" alinarea în biserile lor. Mi-e îmi par că umblă ca bieţii Juniori de la Rds să convingă să semneze contracte. Dacă nu te găsesc acasă îţi lasă fluturaşul în uşă.
Vin şi "brazilienii" noştri cu cazurile "sociale" şi cu drept dovadă nişte xeroxuri de proastă calitate. Tot invocă numele lui Dumnezeu doar, doar înduplecă omul să dea ceva mărunţiş.
Ne tot rugăm lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru sănătate, înţelepciune, prosperitate, să ne ferească de rele.
Binele ştim bine că nu vine singur dar uneori răul vine şi ne dărâmă în ciuda tuturor măsurilor de precauţie.

Părerea mea? Dumnezeu e cam pasiv. Credeam în bunătatea sa nemărginită când eram copil, aproape că îmi era spălat creierul. A fi om bun pare-se că nu aduce prea multe foloase. Amărâtului nu-i prinde prea bine să stea să aştepte să se întâmple minuni de la Cel de Sus pentru că asta nu se va întâmpla.

Dumnezeu parcă a fost pasiv de nu ştiu câte ori. Am trecut prin două războaie mondiale, multe alte războaie, chiar şi de câte o sută de ani. Ne-am omorât unii pe alţii din fel şi fel de motive şi  nu a făcut nimic. Am asistat ştergrea(aproape) de pe faţa pământului a evreilor, POPORUL ALES.
Atât de mult îşi iubeşte odraslele? Ne ducem de râpă şi rugăciunile fierbinţi nu ne ajută.

Dacă pierd ceva nu aştept minunea să îmi rămână aşa, pur şi simplu. Nu mai aştept minuni, fiindcă al nostru Creator e pasiv. Unii oameni s-au speriat de gândirea mea. În esenţă, e doar realistă.

dezamăgire

urăsc minciunile...le urăsc poate cel mai mult.
mereu acord încrederea cuvenită fiecărui om, poate ceva mai multă oamenilor la care ţin ca la ochii din cap.
întotdeauna merg pe încredere până în momentul în care anumite aspecte îmi trezesc suspiciuni.
nu cer mult...doar onestitate.
simt şi mi se confirmă că toată încrederea ce o acord mi-e călcată în picioare. fac ceva anume să cer aşa ceva?
orice legătură se dărâmă de la prima minciună. poate că o si uit dar nu uit că ştiu că sunt minţită.
totul e în derivă. ne minţim. nu mai vreau. totul se duce pe valea sâmbetei.
i feel so lost! it hurts so much

fila de azi...

Zi de relaxare...în principiu. M-am trezit la cât am avut chef, am ascultat numai ce am vrut, am început pregătirile pentru licenţă fiindcă am vrut.

Ce mi-aş fi dorit...aş fi vrut ca fosta mea dobitoacă, cică un fel de "şefă" să-mi fi depus banii ce m-i datorează.
Aş fi vrut ca dobitocii şi "necuvântătoarele" să nu-şi mai bage nasul unde nu trebuie...să nu se bage în "zeamă". Mai degrabă aş băga în seamă un maidanez flămând...merită mai multă atenţie.

Ce vreau acum expres?
Să vă vorbesc despre o trupă pe care o ascult de ceva vreme. Gotthard este o trupă hard rock şi heavy metal elveţiană care s-a bucurat de stabilitate şi prestigiu. Este genul de rock care cucereşte chiar şi genul de om hiper cuminte. (hehe, am reuşit să "convertesc"!). Când i-am descoperit am ascultat câteva melodii şi am văzut că îmi plac la nebunie, apoi am luat discografia şi am verificat dacă am toate albumele...uite aşa am intrat pe sfântul Wiki şi am aflat că solistul plin de carsimă, Steve Lee, nu mai este printre noi. M-am bucurat însă că au un nou solist numa' potrivit pentru trupă. Încă îl regret pe Steve, dar aştept cu nerăbdare urmatorul album care pare promiţător.

mai jos vă las cu 2 melodii,una dintre ele fiind cea cu noul solist, unica pe piaţa în momentul de faţă.

calea către fericire

lacrimi nestemate,
lucruri ne-nsemnate,
cioburi sparte
şi idealuri deşarte.

multe păcate
trebuie spălate.

cărare către iertare,
drumuri către împăcare,
secrete în sertare,
gânduri către îmbarcare.

calea către fericire:
înlătură idealurile deşarte
de lume acestea ne desparte.
deschide drumul spre iertare,
aruncă secretele din sertare.
îmbarcă-te spre calea visului
trezeşte-te în miezul apusului.
iartă şi iubeşte,
cântă şi vorbeşte.


P.S. Uite Trudi că am mai scris ceva:))

Gotthard Still I Belong To You

FIELD OF INNOCENCE...

zâmbet inocent, ochi veseli...
totul pare atât de frumos...prea frumos...e adevărat...
cam aşa ceva...pădurea e verde, cântecul ei profund se aude...
parfum de floare de câmp îl simt...sper el mă îndrept
treptat pădurea se pierde...
cărăruia se îngustă şi încet dispare...
unde-i acel câmp?
e doar un ZID!

un vânt vine spre mine menit parcă să mă alunge din pustiul spre care mă îndreptam.
zidul sună a gol...de parcă nimic nu ar exista acolo...e locul pierzaniei...

caut o uşă...la fie care pas devine din ce în ce mai rece...
uşa...nu există...
unde e câmpul promis?

Abandon...asta a fost de la bun început. Iluzia dulce a fost...
m-ai luat din întunecimi şi m-ai purtat în vise deşarte.

Acum totul se sparge...trup, suflet...inimă...sunt una cu zidul.

globul de cristal...

dezamăgire...încerc să ajut un om apropiat mie să iasă din condiţia mizerabilă în care se află. Nu se întâmplă altceva decât să mă lovesc de un zid al refuzului. Şi ce e mai interesant e că-mi dă lecţii de conduită. Gândirea îi este ca vederea unui om mahmur ce vede ca în tunel. Omul e închis în globul său de cristal. Ştie că ceea ce ştie e perfect corect şi că e cel mai bine. Refuză să vadă dincolo de zidurile de nepătruns pe care le-a construit de frică. Frică de ce anume? Dacă ar fi un om mai deschis nu ar avea problemele pe care le are. Vede în Lume o răutate fără margini. Lumea nu ar răni prea mult dacă nu ar avea portiţe lăsate de victime. Vedem numai când unei mare vedetuţe îi scapă o pată de traspiraţie cum e pusă la zid.
Nu trebuie să constrim ziduri şi să ne închidem în lumea noastră pentru că nu îi putem face faţă. Dăm vina pe condiţia socio-economică şi cu asta ne-am spălat pe cap şi ne-am justificat comportamentul anormal. Ignorăm unele reguli aparent insignifiante dar care fac sarea şi piperul în socializare.

Mă simt ca Don Quijote luptându-mă cu morile de vânt. M-oi fi tâmpit ca el să plec în aventuri!

din nou revoluţie?

Nu înţeleg ce e în mintea românilor în zilele astea...atâtea şi atâtea proteste care nu schimbă prea mult situaţia actuală a ţărişoarei noastre. Ne tot strigăm drepturile dar se pare că există doar un cor al muţilor ce se adresează surzilor. Ne dorim ca Băse şi compania să plece cât mai curând, dar nu ne putem debarasa de ei prea uşor. Brusc, răbdarea la noi nu mai există. Ne tot îndemnăm să fim români, să ne unim împotriva unora care ne seamănă din cap până în picioare. Diferenţa e că ei sunt acolo sus şi noi nu. Am fi exact la fel daca am fi în situaţia lor. Numa' că românul e umil şi cu coada între picioare când nu-şi depăşeşte condiţia şi-şi ia nasul la purtare când ajunge unde îşi doreşte. Noi vrem schimbare, dar parcă de fiecare dată când s-a schimbat ceva din rău în rău ne-a mers. Asta pentru că de după '89 am fost naivi, creduli şi orbi. Furtişagul a început timid şi dacă nimeni nu s-a prins cine ce face s-a ajuns să se fure fără nicio ruşine.
Suntem un popor pătimaş...l-am susţinut pe Arafat...a avut efect...acum ce mai susţinem? Să plece Chiorul, Blonda şi Piticul? Not so soon as we wish! Nu ştim unde să ne oprim, ducem totul la extreme până ne pierdem cumpătul. Prefer să cred că nu suntem un popor de creiere spălate cum e în Coreea de Nord. Mi-aş dori să fim mai puţin influenţabili, să nu ne mai lăsăm traşi pe sfoară de cei care ne întărâtă să ne mâncăm între noi, de cei care ne conduc cu adevărat dintr-un con de umbră.
Ajungem să fim de toată jena, scandând ca nişte curci slogane care mai degrabă ne reprezintă pe noi, poporul de rând, umil, naiv care se trezeşte la realitate mult prea târziu. Nişte pensionari scandau ieri "Prostovanii! Prostovanii!" Care sunt ăia oare?

alte gânduri

S-a încheiat un an tumultos într-un mod şi mai tumultos...evenimente şi persoane trec pe lângă tine ori nu scapi de ele şi nu te lasă să trăieşti aşa cum ţi-ai dori.

De anul nou mi-am dorit puţin mai multă înţelepciune...doar aşa aş putea să-mi îndeplinesc şi alte dorinţe...pot găsi liniştea, împăcarea cu sine, mulţumirea...

Am trăit poate şi cu o doză nefastă de pesimism. Oriunde îmi îndreptam ochii vedeam numai mizerie, putregai şi o mare minciună. O simplă schimbare de ambient aproape că a rezolvat toate nemulţumirile mele. Deşi mi-am propus o vreme să tac în ceea ce priveşte persoana mea, se pare că gândurile mi s-au schimbat.
Deşi mi-e greu să vorbesc se pare că o pot face...
Nu am să fac acum altceva decât să fac restul de "curăţenie" ce mi-a rămas şi să mă bucur de puţina fericire. Am alte gânduri, alte planuri...nu mă încarc cu "remorci"după mine...vreau să trăiesc din plin, să simt, să plutesc...să zbor...să zbor ţinându-te de mână!

prostuţ copil...

fantasmele coapte în a ta minte
nimic în lumea asta nu le cuprinde.
parfum stricat se-mprăştie în zări
tu umbli pe mii şi mii de cărări.

zac bolnave idei tâmpite
ce-ţi tropăie prin minte
ca nişte ţoape cu copite
înfulecând fasole, linte.

copil netot şi-nfumurat
acum respiră uşurat
nedrept e tot în lume...
dar minunea e la tine.