În ziua de azi se pare că toţi trăim după o perdea. Nu ne arătăm cine suntem cu adevărat, facem cele mai mincinoase confesiuni pe care doar un om născut ieri le crede.
Pretindem că suntem prietenii cuiva dar nu dăm doi bani pe acea persoană, chiar puţin ne pasă de ea, de sentimentele ei, de speranţele ei, de visele ei... într-un cuvânt calcăm în picioare tot ce o reprezintă.
Ne face o confesiune care se presupune ca ramane între anumite persoane şi defapt ştie tot satul acea fărâmă din sufleţelul ei.
Suntem ipocriţi şi de neînţeles. Ne săpăm pe la spate unii pe alţii şi pentru aceea ne confesăm reciproc.
Dăm o nouă dimensiune noţiunilor. Cum ar fi prietenia. Spunem că suntem prieteni, buni amici, dar facem lucruri care depăşesc acea limită. Sau băgăm strâmbe peste tot ca bunului nostru prieten să-i meargă "bine", dar pentru aceea îi împărtăşeşti cele mai negre temeri şi coşmaruri.
Nu mai înţeleg nimic. Ceea ce se întâmplă azi mă debusolează. Şi nu ştiu încotro să mă îndrept. O soluţie ar fi să port în continuare acea mască de om împăcat cu sine şi restul lumii. Împăcată cu mine însumi sunt. Încrederea e mai greu de găsit.
Totul mi se pare năruit...sau totul se redimensionează...şi unii dintre noi, mai "învechiţi" nu ne putem adapta.
Pace vouă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu